Badantă din Italia devenită soția bătrânului asistat, acuzată că l-a făcut să moară de inimă. Achitată de judecător

- Conținut sponsorizat -

O femeie ucraineancă a fost recent achitată în Italia de acuzația că ar fi provocat moartea soțului ei, făcându-l să moară de inimă.

Incidentul, care a avut loc în seara de Sfântul Valentin din 2022, s-a încheiat cu decesul unui bărbat în vârstă de 80 de ani, suferind de cardiopatie, după o ceartă cu soția sa, în vârstă de 60 de ani.

Ucraineanca îi fusese mai întâi îngrijitoare, înainte de a începe o relație cu asistatul care ulterior a luat-o de nevastă. Ea a fost acuzată că l-a făcut să moară de inimă, în urma certurilor pe care le aveau, relatează Tuscia web.

Ultima ceartă ar fi avut loc de Sfântul Valentin din 2022 și s-ar fi încheiat cu decesul bătrânului.

Acuzațiile au fost aduse de copiii bărbatului dintr-o căsătorie anterioară, care au susținut că tatăl lor a murit din cauza conflictului cu soția sa.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Avocatul familiei, Pier Paolo Grazini, a susținut această teorie, în timp ce avocatul femeii, Samuele De Santis, și-a apărat clienta de acuzațiile aduse.

În ziua decesului, înainte de a suferi atacul fatal, bărbatul a urmărit-o pe soția sa în jurul clădirii în care locuiau, înainte de a se întoarce acasă, unde a fost găsit fără suflare de carabinieri și personalul de urgență 118, chemați de soția sa.

Autopsia, efectuată de medicul legist Benedetta Baldari, a confirmat că decesul a fost cauzat de o insuficiență cardiocirculatorie acută, pe fondul unei cardiopatii ischemice cronice.

Dr. Baldari a menționat că starea emoțională a bărbatului, cauzată de cearta cu soția, ar fi putut contribui la decesul său, dar a subliniat complexitatea stabilirii unei legături în cazurile de traume psihice sau emoționale.

În ciuda acestor circumstanțe, judecătoarea Rita Cialoni a decis că nu există suficiente dovezi pentru a continua procesul, pronunțând o achitare completă pentru femeia originară din Ucraina.