Cazul Anicăi Panfile, moartă în Italia: Fostul angajator, arestat pentru omor

- Conținut sponsorizat -

O răsturnare de situație a avut loc marți, 16 ianuarie 2024, în cazul morții Anicăi Panfile, o româncă în vârstă de 30 de ani, mamă a patru copii, al cărei cadavru a fost descoperit în râul Piave, în luna mai a anului trecut, pe teritoriul localității Spresiano din provincia Treviso.

Autoritățile locale au făcut un pas major în rezolvarea cazului, după ce carabinierii din Treviso l-au arestat pe Franco Battaggia sub acuzația de omor și tentativă de suprimare agravată a unui cadavru.

1200-20240116111319 (7)
Anica Panfile și Franco Battaggia

Franco Battaggia, în vârstă de 77 de ani, originar din Veneția și fost comerciant de pește, a fost anterior angajatorul victimei.

Cunoscut în trecut ca un membru marcant al lumii interlope din Treviso, asociat cu gruparea mafiotă Mala del Brenta, a fost sub investigație din luna iunie 2023.

A fost ultima persoană care a văzut-o în viață pe Anica Panfile. Femeia a mers acasă la el pentru a obține un document fiscal cu veniturile obținute în anul anterior, pe când era angajată la magazinul lui de pește. Din acel moment, nu a mai fost văzută.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Elementele adunate în cadrul anchetei, descrise de anchetatori ca fiind „grave, precise și concordante”, au fost susținute și de rezultatele expertizei medico-legale.

Autopsia a dezvăluit o traumă craniană și semne de asfixiere pe corpul femeii, care, conform raportului, în momentul morții suferea de o intoxicație acută cu substanțe interzise.

Ce s-a întâmplat în casa lui Franco Battaggia, în ziua de 18 mai, cînd Anica a dispărut, rămâne deocamdată un mister, menționează Today.it:

Anica și ucigașul ei ar fi avut probabil relații intime (nu se știe dacă de comun acord sau dacă femeia a fost forțată), așa cum confirmă urmele biologice atribuite femeii găsite de RIS din Parma în dormitor.

Pe corpul tânerei de 31 de ani a fost găsit și material seminal (neidentificat deoarece ADN-ul fusese distrus de prezența corpului în apă).

- Continuarea după publicitate -

Conform celor constatate în timpul autopsiei, Anica consumase substanțe interzise înainte de crimă. Moartea s-a produs din cauza loviturilor repetate date violent și cu mâinile goale la ceafă. Apoi, totul s-ar fi terminat prin sufocare.

Franco Battaggia a fost transferat în închisoarea din Treviso.

- Mai multe după publicitate -