Italia: „A noastră nu e o casă… e o baracă”, povestea unui băiat român, a unei perechi de blugi vechi și a unui vis împlinit

Era într-o după amiază a unei zile de decembrie 2013, adică exact acum 4 ani în urmă. Angelo Ferrari, căutător de talente în lumea sportului italian, nu-și putea lua gândul de la ceea ce văzuse cu o zi înainte într-o școală dintr-un oraș din provincia Brescia. Îi sărise în ochi imediat un băiat de 12 ani care tocmai ajunsese din România, care nu avea adidași și nici măcar un trening potrivit pentru a juca. Doar o pereche de blugi vechi. Așa a jucat partida demonstrativă la care Angelo a asistat, într-o pereche de blugi vechi pentru că doar pe ăia îi avea!

„Nu locuim chiar într-o casă… ”

În meciul de rugby, sport pe care băiatul abia atunci îl descoperise, a prins mingea ovală cu o determinare de nedescris, a alergat cu disperare făcând punct după punct de parcă menirea vieții sale, atunci, acolo, era doar aceea. O dată, de două ori, de trei ori! „Disperat puțin, sunt” spusese Tică Dorin atunci când Angelo a mers să-l felicite și să-i ceară să se alăture unei echipe de rugby italiene. „Părinții mei n-ar fi de acord niciodată”, a răspuns imediat băiatul. „Nu, nu îi poți contacta, nu au telefon”. „Și adresa de domiciliu? Unde locuiesti?” „Nu este chiar o casă… ”, își coborî trist ochii, băiatul român.

„Tatăl meu a văzut lucrul ăsta ca pe o recreere pe care nu ne-o puteam permite”

A doua zi era sâmbătă și expertul italian de rugby, Angelo Ferrari, avea diverse treburi de rezolvat înainte de Crăciun. Dar mai avea și amintirea acelui băiat care demonstrase atâta talent și dorință de a juca, de a învinge. Așa că, fără să mai stea mult pe gânduri, italianul își făcu drum spre baraca în care locuia băiatul cu familia sa, o căsuță construită din lemn și cutii de carton. Era la marginea localității, în partea de jos a unui drum murdar. Italianul, a bătut ușor la ușa improvizată și a fost invitat să intre. Înăuntru era foarte frig iar din tavan picura apă.

- Continuarea după publicitate -

Tatăl băiatului lucra ca mecanic și nu știa încă să vorbească niciun cuvânt în italiană. Traducea totul, cu greu, fiul său. Angelo începuse șă vorbească despre frumusețea rugby-ului, asigurându-l că Tică Dorin era o promisiune tânără a acestui sport. Dar nevoile familiei erau diferite. „Tatăl meu a văzut lucrul ăsta ca pe o recreere pe care nu ne-o puteam permite. În afara școlii îmi petreceam tot timpul cu el, în atelier, pentru a-l ajuta să câștige ceva mai mult.” La început, prin urmare, a fost un „nu” hotărât din partea tatălui. Angelo însă a insistat atât de mult încât a reușit să-i convingă pe părinți să-i dea fiului lor o șansă, măcar. Numai una! Un meci adevărat, de campionat, într-o mică echipă din Ospitaletto, cu câteva sesiuni de antrenament înainte.

„Am făcut un pact cu tatăl meu, chiar dacă voi fi un sportiv faimos, voi studia să devin mecanic”

Tică a început să frecventeze clubul, iar în ​​jurul lui italienii au făcut front comun pentru a-l ajuta. Antrenorul Pietro Invernizzi, în ajunul primului meci, i-a cumpărat tot echipamentul necesar. „Adidașii au fost un lux pentru mine, nu am mai avut nicicând ceva mai frumos”, povestește băiatul român încântat. Rezultatul a fost spectaculos, Tică a dat gol după gol. Începând de atunci, micul talent românesc a ars toate etapele, cum spun italienii. Acum trăiește la Milano, admis la prestigioasa Academie Profesională de Rugby Leo XIII. Locuiește la centrul sportiv, împreună cu un grup de sportivi din tot nordul Italiei și beneficiază de bursă de studiu.

În februarie va avea loc convocarea la echipa națională a Italiei pentru juniori și băiatul român are o șansă bună de a fi chemat să se alăture acesteia. „Dar, de asemenea, studiez pentru a deveni mecanic” – precizează el. „A fost pactul cu tatăl meu, chiar dacă devin faimos, în timpul liber îl voi ajuta în atelier”, spune zâmbind Tică. Dimineața la școala profesională de mecanici, după-amiaza și seara se antrenează pe teren.

Și totul a început cu o pereche de blugi vechi… Un mare vis, într-o mică baracă!

Iar între timp, jucătorii clubului Ospitaletto, cu donații și sponsorizări, au început să-i ajute pe părinții lui Dorin Tică să-și plătească chiria unei adevărate case. Acolo, Tică, mâine își va petrece Crăciunul, dar nu va uita că visul său a început cu o pereche de blugi vechi și într-o baracă. Vis pe care cu ambiție, determinare și disciplină, băiatul român și-l construiește zi după zi!

Sursa: Corriere della Sera