Femeie găsită moartă în Italia pe șinele de cale ferată. A fost lovită de mai multe trenuri

- Conținut sponsorizat -

Trupul neînsuflețit al unei femei a fost găsit în apropierea liniei de cale ferată care leagă localitatea Tarquinia de Montalto di Castro, în provincia Viterbo din regiunea Lazio.

Potrivit primelor informații, ea a murit în seara zilei de joi, 2 noiembrie, probabil lovită de mai multe trenuri, informează Fanpage.

Descoperirea a avut loc în dimineața de vineri, 3 noiembrie, la mică distanță de șinele liniei de cale ferată unde, în câmp deschis, au fost găsite rămășițele unui corp fără viață.

Femeia nu a fost încă identificată

Agenții Poliției Feroviare din Civitavecchia au sosit la fața locului și au deschis o anchetă. Din resturile umane găsite, s-a dedus că trupul ar putea aparține unei femei.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Starea în care a fost găsit corpul este una dramatică și va fi dificil să se reconstituie ce i s-ar fi putut întâmpla.

La o primă inspecție nu se exclude posibilitatea ca, având în vedere starea în care se află, femeia să fi fost lovită de mai multe trenuri în mișcare.

Între timp, se investighează pentru a se stabili identitatea femeii.