Româncă ajunsă la Urgențe în Italia, păgubită de 1.500 de euro. Cineva i-a furat portofelul

- Conținut sponsorizat -

O româncă în vârstă de 35 de ani a trăit momente de coșmar în spitalul Ca’ Foncello din Treviso, regiunea italiană Veneto, unde a ajuns în urma unui accident auto și a fost jefuită în timp ce se afla în stare de șoc și sub influența medicamentelor.

Potrivit ziarului Il Gazzettino, conaționala noastră este rezidentă în localitatea San Biagio di Callalta din provincia Treviso și a ajuns la secția Urgențe după ce a fost victima unui accident rutier.

Femeia de 35 de ani, care este și mamă, se afla în drum spre casă atunci când a suferit accidentul și tocmai ieșise de la bancă, de unde a retras suma de 4.500 de euro pentru cheltuieli casnice.

În momentul unui impact puternic cu o altă mașină, atât ea cât și celălalt șofer, un bărbat în vârstă, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la spital. Din fericire, niciunul dintre ei nu a fost grav rănit.

„Eram complet șocată după accident. Să-mi păzesc geanta era ultimul meu gând”, a declarat românca, identificată doar cu inițiala prenumelui – L.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Mi-au dat și niște calmante, așa că nu eram prea lucidă. Când am fost externată, am pus mâna în geantă să caut un pachet de țigări și atunci mi-am dat seama că portofelul dispăruse.

Am intrat în panică. Parcă nu era de ajuns accidentul! Este inacceptabil să fii jefuit într-un spital: eram acolo pentru a fi îngrijită”, a mai adăugat compatrioata noastră.

Din cele declarate de victimă, aceasta avea 1.500 de euro în portofel și alți 3.000 de euro într-o pungă, în interiorul genții, care era separată de portofel.

Ea a fost nevoită să treacă astfel prin trauma accidentului, pentru a descoperi ulterior că a fost și victima unui hoț fără scrupule.

Din fericire, infractorul nu a putut pune mâna și pe punga cu 3.000 de euro datorită soțului româncei, care i-a înmânat-o acesteia imediat ce a ajuns la spital.

- Continuarea după publicitate -

În schimb, portofelul cu 1.500 de euro a dispărut în timp ce era supusă unor controale medicale.

Furtul în sine, cât și circumstanțele în care acesta a avut loc, au deschis un val de întrebări și preocupări cu privire la siguranța pacienților în timpul vizitelor la spital.

Mai multe furturi au fost raportate în aceeași locație, stârnind suspiciuni că cineva ar putea profita de momentele de urgență sau de lipsa camerelor de supraveghere în sălile de examinare, unde astfel de dispozitive sunt interzise pentru a proteja confidențialitatea pacienților.

„Nu vreau să se întâmple și altora. Ești acolo pentru a fi tratat și îți iau banii. Este un gest de-a dreptul dezgustător”, a conchis femeia, care a depus o plângere la autorități, în speranța că vinovatul va fi demascat și adus în fața justiției.

- Continuarea după publicitate -

Forțele de ordine investighează acum cazurile de furt de la spital, într-un efort de a proteja pacienții în momentele lor de vulnerabilitate.