O tânără moldoveancă, în vârstă de 34 de ani, care trăia împreună cu soțul ei în provincia Veneția din Italia, a fost lovită de tren în timpul unui apel video cu fiica sa, o adolescentă de 17 ani la acea vreme.
Dramaticul eveniment s-a petrecut în luna iunie 2021, relatează ziarul Il Gazzettino, dar detaliile acestei tragedii au ieșit la iveală abia ieri, în cadrul unui proces care se desfășoară la Tribunalul din Veneția.
Potrivit sursei citate, la baza procesului stau acuzațiile pe care Parchetul din Veneția i le aduce soțului femeii care s-a sinucis, un bărbat moldovean în vârstă de 40 de ani.
Mai exact, procurorul Giorgio Gava susține că inculpatul a fost atât de violent cu soția sa încât aceasta a ajuns să-și pună capăt zilelor.
Conform mărturiilor depuse în tribunal de surorile victimei, dar și de fiica acesteia, în vârstă astăzi de 19 ani, aceste violențe se desfășurau de ani de zile, ceea ce a determinat-o pe femeia moldoveancă în cele din urmă să-și ia viața.
În prima ședință de judecată, care s-a desfășurat marți, 26 septembrie 2023, prima mărturie a fost depusă de sora mai mare a moldovencei de 34 de ani.
Aceasta a povestit că soțul surorii sale era adesea beat și își bătea soție din motive banale. Ea a mai explicat în fața judecătorului că fiica victimei i-a povestit cum, înainte de a muri, mama ei ar fi spus următoarele cuvinte: „Mă omor, m-am săturat de atâtea bătăi!”
Conform mărturiilor din cadrul procesului, cuplul de moldoveni trăia în Italia de circa 4-5 ani, ocupând case abandonate și petrecându-și timpul consumând alcool.
Sora cea mare a victimei a mai declarat și că aceasta din urmă i-ar fi mărturisit de mai multe ori că ar fi fost bătută de soț.
Cu toate acestea, nu a depus niciodată o plângere la poliție și nu a ajuns la Urgențe pentru a primi îngrijiri medicale.
„O bătea cu pumnii și picioarele, dar și cu o bâtă și am văzut vânătăile… I-am cerut de mai multe ori să vină să locuiască la mine, dar nici nu voia să audă”, a mai adăugat sora cea mare.
Aceeași versiune a faptelor a oferit-o și cealaltă soră, dar cu mult mai puține detalii, deoarece nu vorbea atât de des cu victima de 34 de ani.
În schimb, mărturia fiicei moldovencei a fost cea mai dureroasă și dramatică, aceasta fiind nevoită să-și aducă aminte tragicul moment în care mama ei a fost lovită de tren chiar în timpul unui apel video.
Toate acestea, în fața tatălui său, care se afla în sala de judecată în calitate de inculpat.
Inițial, tânăra s-a limitat la a declara că, în seara tragediei, mama ei a spus doar că s-a săturat, fără nicio referire la violențele din partea soțului ei, tatăl fetei, la care ea nu ar fi asistat fiindcă locuia în Moldova.
Întrebată de procuror despre cele discutate în detaliu cu mama ei însă, fiica și-a amintit că aceasta din urmă i-a spus că ar fi fost bătută de soț chiar și în acea zi.
„Spunea că vrea să moară. Se certau pentru că ea era beată când tata se întorcea de la muncă. Odată am văzut și vânătăile de la bătăi pe fața mamei mele”, a povestit tânăra de 19 ani.
Avocații bărbatului moldovean, Simone Zancani și Leonardo De Luca, au încercat să evidențieze unele contradicții reieșite din diversele mărturii, conturând portretul inculpatului ca fiind un muncitor asiduu, constrâns de mai multe ori să se mute în străinătate pentru a asigura întreținerea celor patru copii.
Avocații au amintit de un episod petrecut în 2017, când victima, care la acea vreme locuia încă în Republica Moldova, a intrat în atenția presei pentru că și-a abandonat copiii, eveniment din care a reieșit că femeia abuza de substanțe alcoolice și pentru care a fost condamnată pentru abandon de copil.
Judecătorul Stefano Manduzio, a respins ulterior prezentarea ca dovadă din partea acuzării, considerată irelevantă, a unei serii de mesaje între victimă și fiica acesteia, la care sora mai mare făcuse referire la deschiderea ședinței de judecată.
Procesul va continua la data de 3 octombrie cu martorii chemați de apărare. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul moldovean riscă o pedeapsă cu închisoare între 12 și 24 de ani.