Zece muncitori români, depistați în Italia că lucrau la negru. Amenzi în valoare de 55.000 de euro

- Conținut sponsorizat -

Nucleul de Inspecție al Muncii din cadrul instituției carabinierilor din Italia a intensificat recent acțiunile de control în sectorul agricol, descoperind 14 muncitori angajați ilegal și aplicând amenzi în valoare totală de 55.000 de euro.

În timpul unui control la San Polo di Piave, provincia Treviso din Veneto, zece muncitori de origine română au fost descoperiți lucrând la negru în perioada de recoltare a strugurilor, relatează publicația NordEst24.

De asemenea, în Maser, alți patru muncitori, de această dată italieni, au fost găsiți în aceeași situație.

Tot în aceeași localitate a fost suspendată și activitatea unui bar local datorită angajării unei lucrătoare fără acte în regulă.

Conform sursei citate, Nucleul de Inspecție al Muncii va continua controalele în următoarele săptămâni, punând accent pe perioada de recoltare a strugurilor.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Munca la negru reprezintă o problemă constantă în Italia, iar autoritățile speră că, prin aceste acțiuni, vor putea reduce numărul cazurilor de încălcare a legilor muncii.

Citește și: Munca la negru în Italia și riscurile la care te expui dacă lucrezi ilegal, fără contract de muncă

- Mai multe după publicitate -