O descoperire macabră a avut loc în seara zilei de joi, 31 august 2023, în orașul italian Rimini, provincia cu același nume din Emilia-Romagna, unde un bărbat de naționalitate română a fost găsit mort în locuința sa.
Conform publicației locale Alta Rimini, conaționalul nostru avea 60 de ani și lucra ca portar de noapte la un hotel.
Alarma a fost dată în jurul orei 20:00 de către vecinii bărbatului român, îngrijorați pentru că acesta nu mai răspundea la apeluri.
La apartamentul în cauză, situat pe via Benvenuto Cellini, au intervenit în scurt timp o echipă de pompieri și una de paramedici.
Pompierii au fost nevoiți să spargă o fereastră pentru a putea intra în locuința românului nostru și, odată ce au pătruns în interior, l-au găsit pe acesta zăcând fără viață.
În acest moment, cauzele decesului sunt neclare încă. La fața locului au intervenit între timp și carabinierii, care au demarat investigațiile necesare în vederea clarificării circumstanțelor care au dus la această tragedie.
Bărbatul român locuia singur în apartamentul respectiv, mai precizează sursa locală. De asemenea, el era cunoscut de comunitatea locală.