Italia: Bărbat mort sub privirea neputincioasă a mamei, imobilizată la pat. Femeia a stat două zile cu cadavrul în casă

- Conținut sponsorizat -

Un bărbat italian în vârstă de 52 de ani a decedat în urma unui infarct în propria casă din Napoli (Campania), sub privirea neputincioasă mamei sale imobilizate în pat.

Femeia, în vârstă de 87 de ani, bolnavă și incapabilă să se miște, a stat singură alături de fiul ei decedat timp de două zile înainte de a fi găsită, relatează publicația Il Caudino.

Tragedia s-a petrecut în cartierul Ponticelli din orașul italian menționat mai sus. Tragica descoperire a avut loc în  jurul orei 13:00 de sâmbătă, 21 iulie 2023, când portarul unui bloc de pe Via Argine a alertat autoritățile.

Portarul a devenit suspicios când nu a mai primit niciun răspuns sau vreo veste din apartamentul respectiv timp de două zile. Îngrijorat, el a decis să sune la carabinieri și să-și exprime îngrijorările.

În apartamentul în cauză locuiau bărbatul de 52 de ani și bătrâna sa mamă, imobilizată la pat, iar lipsa oricărui semn de viață din locuință în ultimele două zile a declanșat intervenția imediată a carabinierilor, care au sosit la fața locului împreună cu o ambulanță și o echipă de pompieri.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În interiorul apartamentului, forțele de ordine au descoperit scena tragică: bărbatul era căzut la pământ, decedat, cel mai probabil în urma unui stop cardio-respirator. Mama sa, în schimb, era încă în pat.

Ea a primit îngrijiri medicale de urgență și a fost ulterior transportată la spitalul Pellegrini din centrul istoric al orașului Napoli. Din fericire, femeia pare să se simtă bine în urma incidentului tragic.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost încredințat rudelor pentru a fi înhumat.