O tânără română de 24 de ani, rezidentă în localitatea Spinea din provincia Veneția, a rămas cu un gol de 280 de euro în bugetul personal după ce a încercat să cumpere de pe internet un telefon Samsung S7 Edge, pus în vânzare de un bărbat italian.
Conaționala noastră a văzut anunțul de vânzare al telefonului publicat de bărbatul italian pe site-ul eBay și a fost convinsă de prețul foarte convenabil pentru unul dintre ultimele modele ale producătorului de smartphone Samsung, așadar nu a ezitat să-i plătească imediat presupusului vânzător suma de 280 de euro, încărcând cardul Postepay al acestuia.
Dar bărbatul italian s-a făcut de negăsit odată intrați banii pe cardul său, iar tânăra noastră conațională, după ce a încercat să-l mai contacteze de câteva ori, s-a văzut nevoită în final să apeleze la serviciile unei societăți care se ocupă cu tutelarea consumatorilor, Studio 3A, din Veneția, în încercarea de a-și recupera banii.
Femeia română a fost astfel îndemnată și ajutată de societatea respectivă să-l denunțe pe escroc la carabinieri iar investigațiile acestora au dus imediat la descoperirea identității bărbatului italian, S.B, în vârstă de 55 de ani, rezident la Padova.
În timpul verificărilor, carabinierii au descoperit că bărbatul respectiv, care lucra în trecut ca promotor financiar, mai are la dosar și unele sancțiuni de amploare din partea Comisiei Naționale pentru Societăți și Bursă din Italia. Mai mult, S.B. se pare că a fost și unul dintre primii bărbați italieni condamnați pentru stalking la Padova, după ce a persecutat-o pe fosta sa concubina, infracțiune pentru care a stat 2 ani și 8 luni la închisoare și a plătit 30.000 de euro de pagube morale femeii.