Româncă din Italia jefuită în locuința sa de un cuplu. I-au furat un Rolex de 60.000 de euro și mai multe bijuterii

- Conținut sponsorizat -

Poliția italiană a executat două mandate de arestare eurpene, la cererea Procuraturii din Rovigo, împotriva unui cuplu suspectat de comiterea unei tâlhării brutale în luna februarie 2022, în Piazza Merlin din Rovigo, provincia cu același nume din Veneto, Italia.

Potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul oficial al Poliției de Stat din Italia, evenimentele s-au petrecut la data de 12 februarie 2022, când forțele de ordine au primit un o solicitare de ajutor de la o victimă, o femeie în vârstă de 30 de ani și de naționalitate română.

Conform declarațiilor conaționalei noastre, ea a fost abordată de un cuplu de tineri care, după ce a câștigat încrederea sa, a pătruns cu forța în apartamentul ei.

În momentul deschiderii ușii, victima a fost atacată cu spray lacrimogen și a fost ulterior agresată fizic de bărbatul care făcea parte din cuplu.

În timp ce partenera bărbatului jefuia apartamentul, agresorul a reușit să o imobilizeze pe româncă. Cei doi răufăcători au furat toate bijuteriile de aur din locuință, inclusiv un ceas Rolex în valoare de aproximativ 60.000 de euro.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Polițiștii au efectuat o analiză detaliată la locul faptei, fiind colectate dovezi și mostre biologice. Descrierea dată de victimă a condus anchetatorii spre prima pistă – un număr de telefon cu care victima a fost contactată de către femeia implicată în tâlhărie.

Deși numărul era înregistrat pe numele unei femei aflate în închisoarea din Bolzano, ancheta s-a concentrat pe familia acesteia și pe cercul ei de cunoștințe.

În urma unui proces minuțios de investigație, a fost identificat un cuplu cu antecedente penale, ale cărui caracteristici fizice și istoric criminalist se potriveau cu descrierea dată de victimă.

Suplimentar, o analiză detaliată a înregistrărilor din sistemul de supraveghere a orașului a permis identificarea mașinii folosite de suspecți în zona crimei.

În baza acestor dovezi, Parchetul din Rovigo a emis un mandat de percheziție, ceea ce a permis prelevarea de mostre de ADN de la suspecți pentru a fi comparate cu cele găsite la locul crimei. Rezultatele analizei ADN au confirmat astfel identitatea celor doi suspecți.

- Continuarea după publicitate -

Cu toate acestea, la momentul punerii în aplicare a mandatului de arestare, cuplul și familia acestora nu au putut fi găsite pe teritoriul italian.

În fața acestei situații, Parchetul din Rovigo a solicitat emiterea unui mandat de arestare european (MAE) împotriva ambilor suspecți.

În cele din urmă, răbdarea anchetatorilor a dat roade, aceștia găsind indicii că suspecții se aflau în Franța.

Procuratura din Rovigo a emis un Ordin European de Investigare (OEI) și a înființat o linie de comunicație cu autoritățile judiciare franceze. Poliția franceză a inițiat operațiuni de interceptare telefonică, care au dus la localizarea și capturarea suspecților.

- Continuarea după publicitate -

Bărbatul a fost încarcerat imediat în închisoarea din Toulouse, în așteptarea deciziei justiției franceze privind extrădarea lui în Italia, în timp ce femeia a fost plasată sub supraveghere.

În cele din urmă, ambii suspecți au fost predați autorităților italiene și transferați în penitenciare din Roma, așteptându-se decizia instanței.