Român de 23 de ani, ucis de tren în Italia. „L-am văzut când s-a aruncat.”

- Conținut sponsorizat -

O tragedie a avut loc luni seara, 12 iunie, pe liniile de cale ferată din Chiaravalle, provincia Ancona (Marche). Un tânăr român în vârstă de 20 de ani a decedat după ce a fost lovit de un tren Intercity care trecea prin stație.

Mecanicul de locomotivă a declarat: „L-am văzut când s-a aruncat”.

S-a întâmplat la ora 19:56, informează Corriere Adriatico.

Tânărul român dispăruse din dimineața zilei de luni, iar spre seară a recurs la gestul dramatic de a-și lua viața.

Mecanicul de locomotivă l-a văzut când s-a aruncat, dar nu a mai avut timp să oprească trenul pentru a evita impactul.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Trupul băiatului a fost practic rupt în bucăți, rămășițele sale fiind împrăștiate pe liniile de cale ferată.

La fața locului s-au prezentat carabinierii și personalul sanitar de la 118.

Trenul respectiv plecase din Ancona și se îndrepta spre Roma. După impact, convoiul feroviar s-a oprit în apropiere de Via Rosselli, iar circulația a fost suspendată.

Cercetările autorității judiciare sunt în derulare.