Francis are 14 ani, este originar din Bacău și locuiește de zece ani cu familia sa la Torino, unde s-a făcut observat prin talentul său sportiv pe câmpul de fotbal, talent care nu poate fi pus în valoare, totuși, din motive birocratice. Mai exact, pentru că Francis nu este înregistrat la anagrafe în Italia, prin urmare nu poate fi legitimat de niciun club italian de fotbal.
Povestea lui Francis este prezentată de ziarul Corriere della Sera, care în editorialul semnat de Paolo Coccorese îl prezintă pe micuțul nostru conațional ca fiind un „mic Ronaldo”, datorită abilităților sale pe câmpul de fotbal, comparabile cu cele ale binecunoscutului fotbalist Cristiano Ronaldo, pe care Francis îl idolatrizează de mult timp.
„Nu țin cu nicio echipă. Singurele meciuri pe care le urmăresc sunt cele în care joacă Cristiano Ronaldo. Fotografia sa este pe fundalul telefonului meu”, declară micuțul român pentru sursa citată.
Francis se antrenează în fiecare săptămână pe terenul de fotbal, visând să devină la fel de talentat precum idolul său, dar nu joacă niciodată alături de echipa cu care se antrenează, de la clubul Polisportiva Centrocampo din Torino, fiindcă nu este legitimat.
„Așa nu putem să-l legitimăm. Este păcat, acel băiat are o determinare incredibilă”, spune antrenorul echipei despre Francis.
Motivul pentru care talentatul nostru conațional nu poate fi legitimat este unul pe cât de banal, pe atât de absurd: lipsa rezidenței. Pentru a fi legitimat, Francis trebuie să fie înscris la biroul anagrafe pe teritoriul italian, conform regulamentului impus de Federația Italiană de Fotbal dar familiei sale îi sunt refuzate actele de rezidență la primăria din Torino fiindcă venitul lor este prea mic.
„Neavând bani, am trăit timp de șase ani într-o baracă din zona Lungo Stura Lazio. Un adevărat infern”, spune Francis.
Ulterior, familia sa a reușit să găsească o locuință decentă iar Francis locuiește acolo de ani buni alături de tatăl, mama și sora sa, dar din toată familia doar tatăl lucrează și nu are un loc stabil de muncă. Venitul său anual este de numai 5.500 de euro, sumă prea mică pentru a le fi acceptată cererea de rezidență la biroul anagrafe, se specifică în editorial.
„Fără rezidență nu poate fi legitimat”, spune Piero Volpi, antrenorul lui Francis, care în primele partide ale conaționalului nostru l-a lăsat să joace în mod oficial alături de echipă.
„Am decis să-l lăsăm să joace oricum pentru a nu-l pierde pe băiat. Dar când a fost scos din teren pentru o înjurătură, numele său a fost scris în registrul arbitrului și astfel cei de la Ligă au descoperit că nu este legitimat”, a precizat președintele clubului, Roberto Petito. Cu acea ocazie, clubul a fost amendat cu 180 de euro.
Dar clubul nu s-a dat bătut și nu l-a abandonat pe micuțul Ronaldo de România, au apelat la avocați pentru a găsi o soluție și au făcut un apel apoi către oricare primar din Italia care este dispus să-i accepte rezidența tânărului fotbalist român pentru a putea fi apoi legitimat în cadrul clubului.
O piedică birocratică, a cărei cauză este sărăcia, pe care noi ne dorim ca micuțul nostru conațional și familia sa să reușească să o depășească în curând și să-și continue drumul spre visul său de a deveni un fotbalist de renume precum Cristiano Ronaldo.