Italia: țara artei, a mâncărurilor bune și a bunicilor de o sută de ani. Ce reguli trebuie urmate pentru a trăi mult și bine

- Conținut sponsorizat -

Italia este bine cunoscută pentru arta și cultura sa, pentru orașele unice în lume pline de muzee și monumente, dar și pentru mâncarea tradițională (pizza, pasta, vinul, uleiul de măsline), pentru stilul de viață, eleganță, design, cinema, teatru, literatură, poezie, arte vizuale, muzică (mai ales de operă).

În anul 2017, Italia era ţara cu cei mai sănătoşi oameni din lume

O spunea Bloomberg Global Health Index care a dat publicităţii topul celor mai sănătoase țări din lume iar Italia deține locul fruntaș.

Italienii mănâncă bine și cum simt că ceva este în neregulă cu sănătatea lor se prezintă la medic

Dintre factorii care au contribuit decisiv la punctarea favorabilă a Italiei se află sistemul de sănătate care este deja foarte eficient și care este îmbunătăţit de la an la an, precum și dieta mediteraneană a italienilor, care este cea mai sănătoasă din lume, bazată pe ulei de măsline, peşte, fructe şi legume proaspete, chiar şi când e vorba de preparate tradiţionale, precum pizza sau paste.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Italienii fac mult sport

Sportul înseamnă sănătate! Nu are importanță ce sport anume: tenis, fotbal, pescuit, alergat sau șah, în sălile de sport special amenajate sau în aer liber. Fiecare are o îndeletnicire care îl menține în formă și cu care își umple timpul liber.

Stilul de viaţă sănătos al italienilor nu este o alegere a fiecăruia, este chiar un stil de viaţă, implementat în conștiința și obiceiurile lor încă de la naștere. Iar datorită acestuia, într-o recentă statistică se arată că aproape 40.000 de italieni au depășit vârsta de 100 de ani și peste 32.000 dintre aceștia sunt femei.

La mulți ani, „nonna” Tecla!

Nonna Tecla alături de fii și nepoți. Sursa foto: casteliinotizie.it

Ieri, 2 decembrie, o altă bunică italiană a sărbătorit 100 de ani de viață. „Nonna” Tecla Becchetti s-a născut la Sassoferrato în provincia Ancona și de-a lungul vieții a muncit ca bucătăreasă, femeie de serviciu, îngrijitoare de bătrâni și s-a ocupat și de grădinărit. O viață activă, care i-a permis să atingă pragul centenar alături de fiii și nepoții săi. Însuși papa Francisc a transmis ieri bunicii Tecla urările sale de sănătate și viață lungă, relatează castellinotizie.it.