Sant’Anastasia, o localitate din provincia Napoli, a fost scena unui atac armat haotic care a avut loc într-un bar din piața Cattaneo. O familia nevinovată, care se bucura de o înghețată la barul Altamura, a devenit victima nefericită a zece gloanțe de calibru nouă, trase haotic de doi tineri de pe un scuter. Tatăl, mama și fiica lor în vârstă de 10 ani, au fost răniți de gloanțele ricoșate. Fetița a fost lovită în obraz, relatează La Repubblica.
Poliția a început o investigație, iar doi suspecți au fost conduși la secția de poliție, însă nu au fost făcute arestări până în prezent. Se pare că totul a început atunci când cei doi tineri au fost alungați din local. După puțin timp, aceștia, cu fețele acoperite și amândoi înarmați, dintre care unul cu o mitralieră, au început să tragă în direcția barului.
În prezent, fetița se află în stare gravă la Spitalul Santobono, unde a fost operată și i-a fost îndepărtat glonțul care s-a oprit în obrazul ei. Nu este în pericol de moarte, dar prognosticul rămâne rezervat, ea este intubată și se află la terapie intensivă, iar medicii sunt încrezători că vor reuși să o salveze. Va necesita însă o altă operație în decursul zilei.
Starea părinților este mai bună, tatăl, Mario, în vârstă de 43 de ani, a fost rănit la o mână, iar mama a fost lovită în abdomen. Ambii sunt internați la Spitalul Cardarelli. Familia, care trăiește în Pollena Trocchia, nu are nicio legătură cu vreo activitate ilicită.
Carabinierii din Castello di Cisterna sunt cei care se ocupă de investigații.
Se presupune că scena atacului armat de genul Vestului sălbatic ar fi putut fi înregistrată de camerele de supraveghere din zonă. Imaginile sunt în prezent analizate de anchetatori. Piața, unde se găsesc și câteva restaurante, este de obicei frecventată de zeci de tineri care vin pentru o înghețată, un sandviș sau o pizza.
„Pentru cei care cred în Dumnezeu putem spune că această fetiță de 10 ani a avut parte de un miracol. Pentru cei care nu cred, putem spune că a fost foarte norocoasă. Mi s-a spus că glonțul s-a oprit la obraz și nu a atins creierul.”, a spus deputatul deputatul Francesco Emilio Borrelli, care a discutat cu directorul spitalului pediatric din Napoli, unde fetița a fost internată.
„Familia care a fost victima gloanțelor rătăcite locuiește în Pollena Trocchia: îi cunosc personal, sunt oameni minunați, cărora le port respect și afecțiune, și care au avut ghinionul de a se afla în locul greșit, la momentul greșit”, a declarat primarul din pollena, Carlo Esposito.
„Ceea ce s-a întâmplat la Sant’Anastasia este un eveniment teribil în sine, dificil de explicat și de acceptat”, a mai adăugat edilul italian.