Silvia este o măicuță româncă, originară din Oradea, care trăiește în localitatea Lugo din provincia Ravenna, de la vârsta de 19 ani. Zona a fost afectată grav de inundațiile din ultimele ore.
Clădirea unde se află sediul Ordinului de măicuțe „Ancelle di Sacro Cuore” se află în plin centrul localității și este înconjurată de ape. Din seara de 17 mai, apa a început să crească, iar în centru, potrivit autorităților, citate de agenția ANSA, nivelul apei este de un metru.
„Suor Silvia” a povestit joi dimineață pentru publicația „Rotalianul” care este situația în timp real de la fața locului și cum se descurcă ea și celelalte măicuțe:
„Noi aici am început de ieri să mutăm lucrurile sus, la etajele superioare. Casa e foarte mare, e la colțul străzii și la parter intră apa din toate părțile. La un moment dat ne-am dat seama că suntem înconjurate de ape, așa că ne-am oprit, ne-am resemnat. Surorile sunt deja la etajul al doilea, la parter acum e apă până la glezne, acolo sunt doar birouri, care deja sunt pline cu apă.”.
Autoritățile au avertizat populația încă de ieri, 17 mai, să nu iasă din case și să se refugieze la etaje superioare ale locuințelor. În localitate situația e „critică și periculoasă”, continuă operațiunile de ajutorare și au fost activate centre de primă asistență pentru familiile care nu au unde să se refugieze sau au locuințele afectate de inundații.
„Se aude zgomot de parcă ar fi un râu care curge. În continuu, se aud și elicoptere, e un sunet constant și foarte ciudat. Noi ne descurcăm, că suntem multe și colaborăm. Avem rezerve, avem de mâncare, acum strângem și rezerve de apă. Să vedem ce putem face cu lucrurile electrice, să nu pierdem prea multe”.
„Lucrurile nu contează, noi suntem bine, e ceea ce contează. Nu cred că o să se termine prea repede, curge fără oprire, ca și cum ar fi un râu de munte, nu ca și cum ar fi o baltă”, transmite Sora Silvia.
Cel puțin nouă oameni și-au pierdut viața în urma valului de vreme rea care a lovit regiunea italiană Emilia Romagna cu inundații și alunecări de teren. Peste 13.000 de persoane au fost evacuate, iar numărul lor este destinat să crească în următoarele ore, au transmis autoritățile.