România: câți copii cu părinții plecați la muncă în străinătate sunt în țară și cine are grijă de ei? Iată datele oficiale

- Conținut sponsorizat -

Conform datelor centralizate de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) citată de Agerpres, la sfârșitul lunii iunie 2017, 18.403 copii români aveau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, în timp ce 96.723 este totalul copiilor cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate.

Potrivit sursei citate, 17.142 de copii dintre cei 18.403 cu ambii părinți plecați la muncă în străinătate, se aflau în îngrijirea unor rude de până la gradul patru, fără măsuri de protecție, în timp ce restul de 1.261 de copii au fost plasați fie la un asistent maternal, în centre de plasament, fie la alte familii sau persoane.

Totodată, relatează ANPDCA, 65.425 de copii aveau un părinte plecat la muncă în străinătate, un număr de 62.876 dintre aceștia aflându-se în grija rudelor până la gradul IV, fără măsuri de protecție. 1.558 dintre acești copii, în schimb, se aflau în grija unui asistent maternal, în centre de plasament sau la alte familii/persoane.

O altă statistică a autorității menționate mai sus arată că 12.895 de copii dintre aceștia provin din familii cu un singur părinte susținător, care era plecat la muncă în altă țară, iar 11.498 dintre ei erau rămași acasă sub tutela rudelor de până la gradul IV, dar tot fără măsuri de protecție.

Dintre minorii rămași în România, cu părinții plecați la muncă în străinătate, care se aflau în sistemul de protecție specială la sfârșitul lunii iunie și care se ridica la un total de 3.931 de copii, 580 se aflau sub tutela unui asistent maternal, 866 în centrele de plasament, 2.237 în grija rudelor până la gradul IV și 248 în grija altor familii sau persoane, mai scrie sursa citată.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI