Roma: tânăr român de 18 ani își înjunghie tatăl în gât fiindcă nu a vrut să-l lase să meargă la cinema

- Conținut sponsorizat -

Un tânăr de 18 ani, de cetățenie română dar rezident în fracțiunea Santa Maria delle Mole a localității Marino, din provincia Roma, a fost arestat de carabinieri cu acuzația de tentativă de omor asupra tatălui său.

Conform celor relatate de ziarul online Roma Today, tânărul de 18 ani voia să meargă la cinema dar tatăl său i-a negat această dorință. Ulterior, tânărul român se pare că a luat un cuțit de bucătărie, a intrat în dormitorul tatălui său și i-a aplicat două lovituri de cuțit la nivelul gâtului, apoi a fugit. Tatăl băiatului, deși grav rănit, a încercat să-l urmărească pe acesta dar apoi s-a întors în apartamentul unde locuia și a căzut la podea.

Alarma către autorități la numărul 112 a fost dată chiar de tânărul român care și-a înjunghiat tatăl dar când a văzut agenții de poliție la fața locului, băiatul a încercat să se îndepărteze.

Ajuns din urmă de către polițiști și interogat, tânărul român le-a povestit acestora că motivul care l-a făcut să recurgă la acest gest extrem este cel mai recent dintre nenumăratele refuzuri din partea tatălui său de a-l lăsa să iasă seara din casă și, în special, în contextul în care voia să meargă la cinema împreună cu fratele său mai mic.

Tânărul român a fost condus la comisariat și pus sub arest pentru tentativă de omor, în timp ce tatăl acestuia se află încă internat în spital, unde a fost transportat cu cod roșu de urgență. Medicii spun că momentan se abțin să se pronunțe în privința șanselor de supraviețuire ale bărbatului înjunghiat.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI