Durere imensă pentru o româncă din Italia, unicul ei fiu a fost găsit mort în casă

- Conținut sponsorizat -

O româncă stabilită în Italia trăiește în aceste zile coșmarul vieții sale, unicul ei fiu, în vârstă de numai 33 de ani, a fost găsit decedat în casă. Tânărul a fost răpus de un infarct la puțin timp după ce și-a sunat mama și i-a spus că tușește și are febră, relatează Edinburgh Live.

Marius Timofte lucra ca bucătar în Alnwickhill, o suburbie a orașului Edinburg (Marea Britanie) și este descris ca fiind un băiat „foarte liniștit și amabil”.

El a murit în timpul nopții de sâmbătă spre duminică, 12 martie, la câteva ore după ce și-a sunat mama din Italia și i-a spus că nu se simte prea bine, are febră și tușește. A asigurat-o că va lua medicamente și o va suna a doua zi.

Marius Timofte, răpus de un infarct la numai 33 de ani. Sursa foto: Edinburgh Live

Ștefana Manea, o prietenă de-a tânărului nostru conațional, a povestit:

„Marius a locuit în Edinburgh timp de aproximativ șase ani. Sâmbătă se simțea rău, era răcit și avea febră. Locuia singur aici, dar era foarte apropiat de mama sa.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

A sunat-o seara și i-a spus că va lua niște medicamente înainte de culcare și asta a fost ultima dată când au vorbit. Mama lui l-a sunat dimineața să vadă cum se simte, dar nu a primit răspuns, s-a îngrijorat imediat și l-a contactat pe unul dintre prietenii noștri de aici să meargă și să verifice.

Când Valentin, prietenul nostru, a bătut la ușă, nu a primit niciun răspuns. A început să lovească ușa, încercând să intre cu forța. Vecinii au auzit ce se întâmplă și au venit să-l ajute.

Unul dintre vecini estre asistent medical și a încercat să îi facă lui Marius resuscitare cardio-respiratorie, dar, din păcate, acesta trecuse deja în neființă”.

Probabil Marius ar fi încercat să ceară ajutor, deoarece se afla „culcat în pat cu telefonul în mână” atunci când l-au găsit.

Un purtător de cuvânt al Poliției scoțiene a declarat: „În jurul orei 13:10 de duminică, 12 martie 2023, poliția a fost chemată în zona Alnwickhill Terrace din Edinburgh, pentru a constata moartea subită a unui bărbat în vârstă de 33 de ani.”

- Continuarea după publicitate -

„Era o persoană foarte amabilă – spune Ștefana despre Marius Timofte – am lucrat împreună timp de ani de zile într-un magazin din Stockbridge, care acum a fost închis. În fiecare seară când terminam programul, el dădea mâncare oamenilor străzii pe drumul spre casă.

Marius era foarte retras și un băiat liniștit. Nu fuma, nu consuma alcool și nu ieșea prea mult, prefera să stea singur.

Comunitatea românească din Edinburgh este foarte mare și nimeni nu se aștepta la asta. suntem devastați.”

Marius Timofte și familia sa sunt din Brașov, România, unde va fi dus trupul neînsuflețit pentru înmormântare.

- Continuarea după publicitate -

Mama sa, Dalila Szabo, care locuiește în Italia, a plecat la Edinburgh. „Marius era singurul ei copil”, a adăugat Ștefana.

„Zbor lin între îngeri, dragul meu! Mi-ai lăsat o durere enormă! Dumnezeu să te ierte, suflet bun!”, a scris mama tânărului pe pagina sa de Facebook.