Român din Italia înjunghiat de fiul fostei sale concubine. „Ți-am spus să nu te mai atingi de mama și fratele meu!”

- Conținut sponsorizat -

Un tânăr de 19 ani din Limbiate, localitate situată în provincia Monza e Brianza din Lombardia, a fost arestat de carabinieri după ce l-a înjunghiat cu un cuțit de bucătărie pe fostul partener al mamei sale, un român în vârstă de 38 de ani.

Potrivit publicației Monza in Diretta, episodul s-a petrecut la jumătatea acestei luni, într-o locuință socială din Limbiate.

Clădirea în care se află locuința.

În acel apartament, bărbatul român a locuit până nu demult împreună cu fosta parteneră, o femeie de 58 de ani cu care are și o fiică adolescentă, dar care mai are doi fii dintr-o relație precedentă, un băiat de 16 ani și altul de 19 ani.

După ce mama femeii a murit, în luna decembrie 2022, relația dintre ea și bărbatul român a devenit tot mai violentă, conform celor declarate de persoanele apropiate.

Cunoscuții au afirmat așadar că nu de puține ori individul ar fi devenit violent cu partenera sa. Cu toate acestea, femeia nu l-a denunțat niciodată la forțele de ordine, mai informează presa locală.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Ajungând la limitele răbdării însă, femeia de 58 de ani l-a scos afară din casă pe bărbatul român și a încheiat relația cu el, având în vedere că acesta obișnuia și să consume alcool, precum și droguri, mai precizează sursa citată.

În seara zilei de 16 ianuarie a.c., conaționalul nostru s-a prezentat din nou la locuința fostei concubine și a cerut cu insistență să o vadă pe fiica avută împreună cu aceasta. Când mama fetei nu i-a permis să o vadă, bărbatul de 38 de ani a început s-o lovească.

În apărarea femeii a sărit atunci fiul cel mic al acesteia, în vârstă de 16 ani, iar românul a început să-l lovească și pe el, provocându-i două răni în zona feței.

În acel moment, a decis să intervină și fiul de 19 ani al femeii, care a pus mâna pe un cuțit de bucătărie, cu o lamă de 20 de cm, și l-a atacat pe fostul partener al mamei sale.

Cuțitul folosit de tânăr pentru a-l înjunghia pe bărbatul român.

„Ți-am spus de o sută de mii de ori să nu te mai atingi de mama mea și fratele meu”, a strigat tânărul băiat. Apoi l-a înjunghiat de mai multe ori pe fostul concubin al mamei sale în zona capului și a abdomenului. În urma loviturilor aplicate bărbatului în abdomen, lama cuțitului s-a rupt și a rămas în corpul compatriotului nostru.

- Continuarea după publicitate -

Victima, grav rănită, a reușit apoi să fugă din apartament și, odată ajunsă în stradă, a fost ajutată de un trecător care plimba câinele pe stradă și care a chemat o ambulanță. Bărbatul român a fost transportat astfel la spitalul din Garbagnate Milanese, unde a fost supus unei operații chirurgicale pentru.

Starea de sănătate a bărbatului, au constatat medicii, era critică de la bun început și a devenit inconștient la scurt timp după aceea. Cu toate acestea, carabinierii interveniți la spital, cu puțin timp înainte ca acest lucru să se întâmple, au reușit să obțină de la el câteva informații esențiale pentru a putea demara ancheta.

Astfel, militarii s-au prezentat la locuința fostei concubine a românului și l-au găsit acolo pe tânărul de 19 ani, care nu fugise de la fața locului după înjunghiere. În schimb, urmele de sânge din apartament au fost curățate, în timp ce cele din fața clădirii încă erau prezente, au mai constatat anchetatorii.

Carabinierii au găsit urme de sânge în fața clădirii în care s-a petrecut drama.

Procurorii de la Parchetul din Milano au dat ordin ca băiatul să fie arestat și închis în penitenciarul din San Vittore din Milano, acesta fiind acuzat de tentativă de omor.