A fost filmată în timp ce îi scuipa, îi înjura și îi bătea pe bătrânii pe care trebuia să-i îngrijească iar la sosirea agenților de poliție cu ordinul judecătoresc de îndepărtare a rămas nemișcată, în tăcere, reușind într-un final să spună doar câteva cuvinte, printre care și „mi-e rușine”.
Operațiunea de monitorare a femeii românce de către polițiști s-a numit „Sămânța dragonului” și a durat mai bine de o lună. În această perioadă, autoritățile au obținut dovezile necesare pentru a emite ordinul judecătoresc de îndepărtare a femeii din casa celor doi bătrâni maltratați, în vârstă de 85 și 89 de ani. Dovezi de necontestat, așa cum se poate vedea și din înregistrarea video de mai jos.
Potrivit ziarului Il Tirreno, îngrijitoarea violentă se numește Doina Iancu, are 60 de ani și a sosit în Italia în anul 2009, la Livorno, unde a început să lucreze ca badantă.
În 2015 femeia română a fost angajată de tutorele legal al bătrânilor maltratați pentru a-i îngriji zi și noapte iar din verificările anchetatorilor rezultă că Doina Iancu avea un contract de muncă înregistrat cu un salariu de 1.400 de euro, pe lângă cazare și masă, plus 800 de euro în fiecare lună pe care îngrijitoarea română trebuia să-i folosească pentru cumpărăturile necesare atât ei cât și celor doi bătrâni.
În următoarea perioadă anchetatorii vor încerca să stabilească frecvența cu care aveau loc aceste violențe asupra bătrânilor pe care Doina Iancu îi îngrijea și dacă mai există și alte nereguli în comportamentul femeii care a lucrat trei ani la rând în acel loc, până a fost prinsă în flagrant când maltrata bătrânii.
Femeia a fost interogată de polițiști vinerea trecut, 10 noiembrie 2017, și a fost asistată de avocatul Stefano Pritelli.