Autocar controlat timp de 10 ore de polițiști în Austria. Confiscate sute de kilograme de alimente și sute de litri de băuturi alcoolice

- Conținut sponsorizat -

Un autocar care se îndrepta spre Franța a fost supus unui control, la intrare în Austria dinspre Ungaria, care a durat 10 ore și în urma căruia polițiștii austrieci au confiscat cantități uriașe de alimente și băuturi alcoolice.

Potrivit ziarului austriac Kronen Zeitung, autocarul a fost oprit de forțele de ordine în localitate de frontieră Nickelsdorf, din Austria, iar la bordul său se aflau doi șoferi și 20 de pasageri, toți venind din Chișinău, Republica Moldova și îndreptându-se spre Paris, Franța.

„În timp ce pasagerii aveau cu ei cantități mai mici de mâncare și alcool, „proviziile” șoferilor erau semnificativ mai mari. În cele din urmă, inspecția a durat 10 ore”, precizează sursa citată.

Autocarul controlat timp de 10 ore în Austria. Foto: BMF/Customs

Foarte probabil fiind vorba de pachete puse de rudele din Moldova pentru cei plecați la muncă peste hotare, polițiștii au găsit astfel în habitaclul autocarului și în portbagaj, precum și în cabina de dormit a șoferilor, 270 de kilograme de carne, 7 kilograme de ouă, 63 de kilograme de brânză, 8 de fasole, 66 de kilograme de struguri și 50 de kilograme de mere.

De asemenea, au mai fost găsiți și 408 litri de băuturi alcoolice de diferite tipuri, printre care și 100 de litri de țuică, 36 de sticle de spumant și 12 litri de vodcă.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Băuturile alcoolice găsite în autocar de polițiștii austrieci. Foto: BMF/Customs

Totodată, polițiștii de frontieră din Austria au mai constatat în autocar și prezența a unei mobile de bucătărie, patru ferestre, patru anvelope de iarnă și o saltea de dormit.

„Potrivit autorităților, deoarece mărfurile nu au fost declarate la frontiera externa a UE din România, acesta a fost considerat un caz clasic de contrabandă”, mai scrie ziarul austriac.

Bunurile au fost confiscate, iar toate alimentele perisabile au fost distruse. Mobila de bucătărie și băuturile alcoolice, în schimb, au fost returnate șoferilor, dar numai după ce au plătit taxele vamale aferente.