Dramaticul episod s-a petrecut sâmbătă, 3 decembrie 2022, în municipiul Fălticeni din județul Suceava, unde o femeie de 34 de ani s-a aruncat de la etajul 3 în urma unor discuții în contradictoriu cu soțul ei.
Potrivit ziarului local Monitorul de Suceava, bărbatul lucrează în străinătate și, în urmă cu câteva săptămâni, soția sa l-a anunțat că-l va părăsi, deoarece a început o relație cu alt bărbat.
Din primele investigații efectuate de polițiștii suceveni reiese că cei doi trăiau împreună din 2017, iar în august 2021 s-au căsătorit.
De asemenea, bărbatul are și o fetiță în vârstă de 5 ani, dintr-o altă relație, care locuia cu cei doi soți. Femeia, în schimb, este originară din Dorohoi, județul Botoșani.
La data de 11 noiembrie 2022, au mai aflat polițiștii, femeia și-a anunțat soțul că a decis să-l părăsească pentru alt bărbat.
Pe 30 noiembrie 2022 însă, soțul s-a întors în țară, el fiind plecat la muncă în Germania, conform celor relatate de site-ul local de știri News Bucovina.
Bărbatul și-a convins soția între timp să rămână cu el, mai precizează sursele citate, dar în jurul orei 8:00 de sâmbătă, 3 decembrie 2022, vecinii lor au sunat la 112 și au cerut o ambulanță la fața locului, deoarece femeia s-a aruncat în gol de la etajul 3 al clădirii.
Potrivit anchetatorilor, cei doi soți ar fi avut o ceartă în contradictoriu, pe fondul geloziei bărbatului, înainte ca femeia să recurgă la acest gest extrem.
Transportată la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava, medicii au constatată că femeia de 34 de ani a rămas politraumatizat în urmă impactului cu solul, suferind de asemenea un traumatism cranio-cerebral minor, un traumatism toracic cu fracturi costale cu deplasare, un pneumotorax, contuzii pulmonare, contuzie abdominală și fracturi multiple la nivelul coloanei dorsale și lombare.
După ce a fost evaluată la Urgențe, ea a rămas internată pe Secția de chirurgie toracică.