Un român a ucis și jefuit un avocat pensionar din Italia. Prins în timp ce încerca să fugă în România

- Conținut sponsorizat -

Un român în vârstă de 27 de ani, rezident în provincia Caltanissetta (Sicilia), a fost arestat în dimineața zilei de vineri, 7 octombrie, de carabinierii din Catania pentru tâlhărie calificată și uciderea avocatului pensionar Salvatore Laudani, în vârstă de 83 de ani. Avocatul a fost găsit cu răni grave la cap, în locuința sa din Castel di Iudica (Catania), în dimineața zilei de 5 septembrie și a murit la spitalul San Marco din Catania patru zile mai târziu.

Românul, suspect principal în jaful comis în locuința avocatului și singurul presupus vinovat de moartea acestuia, a fost prins după o lună de la fapta sa, în timp ce se pregătea să părăsească Sicilia la bordul unui autocar cu destinația România, informează Corriere della Sera.

Cercetările complexe ale Unității de Investigații Catania în colaborare cu Compania din Palagonia, coordonate de Parchetul Caltagirone, au permis militarilor să-l urmărească pe suspect datorită unei urme de ADN extrase de pe o sticlă de bere, pe care suspectul o adusese cu el în timpul jafului și care a fost găsită lângă patul avocatului.

Investigațiile de laborator, efectuate de către RIS (Departamentul de Investigații Științifice) din Messina, au permis să se ajungă la compatibilitatea rezultatelor acestora cu profilul genetic al arestatului: suspectul era deja în baza de date și astfel bărbatul a putut fi dat în urmărire pe întreg teritoriul național italian.

Reconstituirea faptelor

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În seara de duminică, 4 septembrie, infractorul a intrat în vila avocatului printr-o ușă secundară. Cunoștea bine proprietatea omului, deoarece locuia la mică distanță, așa că putea pătrunde ușor în casa în care bătrânul pensionar petrecea zile întregi singur, pentru a avea grijă de grădină și de animale.

Fostul avocat a auzit zgomote suspecte și s-a ridicat să verifice. Tâlharul l-a confruntat și l-a lovit cu sălbăticie, l-a imobilizat de pat cu bandă adezivă, apoi l-a amenințat să-i spună unde ține ascunși banii. Victima, îngrozită, i-ar fi dezvăluit românului locul unde păstra 12.000 de euro. După ce a luat banii, tâlharul a fugit, lăsându-l pe bătrânul octogenar în agonie.

Ajutorul venit prea târziu

Cu leziuni grave dar încă în viață, avocatul pensionar a încercat să ceară ajutor printr-un mesaj trimis cuplului căruia îi închiriase recent cabana sa din apropiere. Din nefericire, mesajul a fost citit abia a doua zi dimineață. Aceștia au fost cei care l-au găsit la pământ, într-un lac de sânge, în suferință.

Odată anunțați salvatorii, Laudani a fost transportat de urgență la spitalul San Marco dar, din păcate, rănile erau prea grave și a murit pe 9 septembrie. Cauza oficială a morții a fost o „hemoragie cerebrală” cauzată de agresiunea violentă la care a fost supus.

- Continuarea după publicitate -

Ancheta continuă

Investigațiile efectuate de carabinierii asistați de procurorul din Caltagirone au făcut posibilă reconstituirea profilului presupusului criminal. Românul este muncitor la o fermă din zonă și are domiciliul în satul Niscemi, din comuna Nisseno.

Fiind lucrător de ceva timp în Italia, investigațiile anchetatorilor au făcut posibilă verificarea datelor sale prin găsirea de informații în baza de date a poliției. De altfel, românul are deja antecedente penale pentru infracțiuni contra persoanei.

Românul a cunoscut victima, deoarece a folosit ușa din spate pentru a pătrunde în locuința sa, despre care nu toată lumea știa că este acolo. Se pare că a locuit pentru o scurtă perioadă de timp aproape de avocatul octogenar.

- Continuarea după publicitate -

Anchetatorii au putut urmări suspectul, a cărui poreclă în cadrul comunității sale de origine este „Volpe” (Vulpoi în română), și datorită examinării tuturor persoanelor care în ultimii ani avuseseră orice fel de relație cu victima.

Fuga spre România

Românul își pregătise cu meticulozitate fuga. A înțeles că anchetatorii sunt pe urmele sale și oricum plănuia de ceva vreme o întoarcere în România. Aşteptase doar ca apele să se liniștească.

El a fost reținut în timp ce încerca să fugă din Italia pentru a se întoarce în țara sa natală cu unul dintre numeroasele autobuze care pleacă zilnic din Sicilia spre România. Se hotărâse să se amestece în mulțime, dar totul a fost în zadar deoarece carabinierii l-au depistat imediat.

- Continuarea după publicitate -

Suspectul fost arestat pe loc, iar după validarea judecătorului de investigație preliminară al Tribunalului Calatino, el se află în prezent închis la penitenciarul din Caltagirone. O informație recentă arată că arestatul nu ar fi acționat singur. Militarii continuă să lucreze la depistarea unei eventuale complicități.