Un tânăr de naționalitate română, în vârstă de 32 de ani, care era într-o stare avansată de ebrietate, a fost abandonat de șoferul unui autobuz înmatriculat în România în zona de odihnă Donautal/Vest situată pe autostrada germană A3 în apropierea orașului Passau (Bavaria), în seara zilei de miercuri 5 octombrie. Împotriva șoferului a fost deschis un dosar de urmărire penală, informează PNP.
Potrivit poliției germane, un angajat al zonei de odihnă a sunat la poliție și la serviciile de urgență în jurul orei 22:45, după ce a observat un bărbat care zăcea inconștient lângă pompele de benzină.
La sosirea salvatorilor, persoana era deja într-o stare de hipotermie severă, nu mai putea răspunde la întrebări și, potrivit serviciilor de urgență, se afla sub influența băuturilor alcoolice. Cercetările efectuate ulterior au arătat că persoana respectivă este un român care se deplasa de la Nürnberg (Bavaria) la Arad (România) într-un autobuz românesc.
Deocamdată nu se cunosc motivele pentru care șoferul de autobuz nu a mai vrut să-și transporte pasagerul și l-a lăsat singur în zona de odihnă. Datorită acestui abandon intenționat, împotriva șoferului a fost deschis un dosar de urmărire penală. Martorii incidentului sunt rugați să contacteze poliția rutieră Passau la numărul de telefon: 0851/9511-5021.