„Iubește Românește”, spectacol organizat în Italia de către Parohia Ortodoxă Română din Venaria Reale

- Conținut sponsorizat -

Din mila lui Dumnezeu, cu Binecuvântarea Preasfințitului Părintelui nostru Episcop Siluan și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Părintelui nostru Arhiereul Vicar Atanasie de Bogdania, data de 23 Septembrie 2022 a însemnat pentru zona Piemonte momentul desfășurării celei de a doua ediții a spectacolului caritabil, „Iubește Românește” , spectacol organizat de către Parohia Ortodoxă Română „Sf. Cuv. Ilarion cel Mare” din Venaria Reale.

Evenimentul s-a bucurat de un real succes. La acesta au fost prezente aproximativ 600 de persoane, scopul participării fiind întrajutorarea copilașilor care cresc fără tată și care se află doar în grija mamelor văduve. Spectacolul a fost dedicat regretatului părinte Lucian Roșu, personalitate proeminentă a Italiei de nord și nu numai.

„Iubește Românește”, spectacol organizat în Italia de către Parohia Ortodoxă Română Sf. Cuv. Ilarion cel Mare

Printre invitații de onoare au fost prezenți din partea Consulatul Român de la Torino, domnul Manolescu Mihail, din partea Primăriei din Venaria Reale, domnul primar Fabio Giulivi, domnul viceprimar Gianpaolo Cerrini, domnul assesore Di Bella. Doamna preoteasa Amalia Roșu ne-a bucurat seara, fiind de asemenea prezentă.

„Iubește Românește”, spectacol organizat în Italia de către Parohia Ortodoxă Română Sf. Cuv. Ilarion cel Mare. Foto: Mihai Bursuc

La acest minunat eveniment s-au adăugat delegațiile tuturor orașelor înfrățite cu orașul Venaria Reale dimpreună cu primarii acestora: Vizille- Franța ; Vohringen- Germania; Kribi- Republica Camerun; Castronovo di Sicilia.

Cei care au evoluat pe scena Teatrul Concordia din Venaria Reale au fost: Luiza Diculescu, Grupul „Bucuria lui Hristos”, Natalia Petică, Marta Agape, Grupul Vatra. Invitatul serii a fost deosebitul artist Paula Seling. Întregul eveniment a fost prezentat de către D-na Luciana Enescu și D-na Naty Dănilă Popescu. Spectacolul trebuia să aibă o durată de două ore însă datorită cererii publicului, acesta s-a terminat la ora 23:30, având o durată de 3:30 ore.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Suma strânsă (după acoperirea tuturor cheltuielilor), care va merge către Fondul Solidaritatea al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, este de 4.000 de euro. Evenimentul caritabil a fost urmărit inclusiv din România, fiind promovat pe pagina de Facebook a artistului Paula Seling, pagină care are 624.000 de urmăritori.

„Iubește Românește”, spectacol organizat în Italia de către Parohia Ortodoxă Română Sf. Cuv. Ilarion cel Mare

Cu mila lui Dumnezeu, evenimentul, potrivit spuselor domnului primar Fabio Giulivi, a fost și va rămâne o frumoasa carte de vizită a orașului Venaria Reale arătată de către poporul român tuturor delegaților și spectatorilor prezenți în sală.

Cea de a doua ediție a evenimentului a crescut în amploare față de anul trecut, suma strânsă anul acesta fiind de 4 ori mai mare, numărul de participanți crescând cu mai bine de 10% .

Să ne vedem cu bine la cea de a III- a ediție a evenimentului caritabil „Iubește Românește”, care se va desfășura anul viitor cu invitați surpriză. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Pr. Paroh Valeriu Drăgănescu

- Mai multe după publicitate -