Doi români morți în străinătate și un al treilea rănit în urma unui grav accident rutier

- Conținut sponsorizat -

Doi bărbați de naționalitate română, șoferul de 45 de ani și un pasager de 20 de ani, au decedat vineri, 23 septembrie 2022, într-un accident petrecut pe drumul D6 din localitatea franceză Tournon-Saint-Martin (departamentul Indre).

Un alt bărbat de 20 de ani, pasager în mașină și de aceeași naționalitate, a suferit răni ușoare și a fost transportat la spitalul arondismentului Le Blanc.

Din motive necunoscute încă, autoturismul Dacia Logan, cu număr de înmatriculare francez cu care cei trei români circulau pe D6, între Tournon-Saint-Martin și Lureuil, s-a izbit violent de stâlpii unor indicatoare de pe marginea drumului, cu puțin înainte de ora 23:00.

În urma impactului, șoferul și unul dintre pasagerii de 20 de ani au fost aruncați în afara vehiculului, în timp ce celălalt pasager a rămas în habitaclul mașinii, care a părăsit carosabilul și s-a oprit într-un șanț adiacent șoselei.

Serviciul de urgență a departamentului Indre a mobilizat mijloace importante, nu mai puțin de 20 de salvatori au participat inițial cu trei ambulanțe și două dispozitive de salvare rutieră. De asemenea, asistența brigăzii de pompieri a fost la fața locului.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Încercările de resuscitare efectuate celor două victime de către personalul unei echipe SAMU (Services d’Aide Médicale Urgente) de la spitalul din Le Blanc au fost zadarnice, astfel încât cei doi bărbați au fost declarați decedați la locul accidentului.

Al treilea bărbat, care se afla în mașină, a fost rănit ușor. A fost îngrijit de serviciile de urgență și dus la spitalul din Le Blanc. De asemenea, Bernard Lerat, primul adjunct al localității Tournon-Saint-Martin a fost prezent la locul accidentului, precum și serviciile jandarmeriei.

În plus, s-a aflat că cei trei conaționali implicați în accident sunt rude între ei. Circumstanțele accidentului sunt în curs de cercetare. Resturile vehiculului și indicatoarele lovite la aproximativ o sută de metri distanță de punctul de oprire al Daciei Logan au dezvăluit un impact de o mare violență.