Aterizare de urgență pe un aeroport din România după ce un pasager a făcut infarct

- Conținut sponsorizat -

Piloții unei aeronave au fost nevoiți să solicite permisiunea de a ateriza de urgență pe aeroportul Henri Coandă din București, în această dimineață de sâmbătă, 17 septembrie 2022, după ce un pasager a suferit un infarct, informează Digi24.

Potrivit sursei citate, avionul efectua un zbor între Katowice, Polonia și orașul turcesc Antalya, dar a fost nevoită să devieze de la traseu după ce un pasager a început să se simtă rău.

După ce aeronava a primit permisiunea de a ateriza pe aeroportul Otopeni, o echipă medicală a intervenit de urgență pentru a-i acorda îngrijiri medicale.

Din cele mai recente informații aflăm că pacientul a fost stabilizat și viața sa a fost salvată de personalul medical românesc.

Un eveniment asemănător s-a petrecut în urmă cu numai câteva zile, la data de 8 septembrie 2022, tot pe aeroportul Henri Coandă din București.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

La acea dată, o pasageră care călătorea din Turcia spre Norvegia, a intrat în stop cardiorespirator în timpul zborului, iar piloții au fost nevoiți să aterizeze de urgență pe aeroportul Otopeni.

„Pasagera se afla la bordul aeronavei companiei aeriene FreeBird Airlines, care efectua un zbor pe ruta Antalia – Tromso (Norvegia). Aeronava a aterizat pe AIHCB la ora 13:34. Echipa medicală SAM, formată dintr-un medic, două asistente medicale şi un ambulanţier, împreună cu echipajul unei ambulanţe tip C aparţinând SMURD, a reuşit să resusciteze pasagera după aproximativ 20 de minute de la aterizare. Aceasta suferise un infarct masiv şi se afla în stop cardiorespirator de 30 de minute până la aterizarea pe aeroportul Otopeni”, se menţionează într-un comunicat al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

Femeia de 61 de ani a fost internată la spitalul Elias din București, unde starea sa de sănătate s-a îmbunătățit ulterior, în timp ce aeronava cu care zbura și-a continuat călătoria, decolând la ora 15:34.