Tragica descoperire a fost făcută într-o pădure din localitatea italiană San Mauro Torinese, provincia Torino din Piemonte, unde un cetățean român a fost găsit fără viață sâmbătă, 10 septembrie 2022.
Potrivit ziarului La Stampa, cadavrul a fost descoperit în jurul orei 7:00 din această dimineață, iar la fața locului au intervenit imediat atât carabinierii de la Chivasso, cât și un medic legist și echipa de investigații științifice.
Victima a fost identificată în scurt timp ca fiind un bărbat român, în vârstă de 41 de ani, care lucra ca muncitor în construcții.
În urma unei prime inspecții asupra trupului neînsuflețit, medicul legist a găsit o rană în zona capului victimei, dar primele indicii arată că aceasta ar fi fost provocată de o căzătură și nu ca urmare a unei agresiuni.
Carabinierii au constatat, de asemenea, că bărbatul român era dat dispărut de câteva zile, iar persoanele apropiate n-au mai avut contact cu el din data de 7 septembrie 2022.
Procurorul care conduce ancheta, Daniele Pergianni, de la Parchetul din Ivrea, a dat ordin să fie interogați colegii de serviciu ai bărbatului.
Șantierul în care conaționalul nostru își desfășura munca se află în apropierea locului în care a fost găsit cadavrul, pe via Croce 135 bis din San Mauro Torinese.