Bărbat îngropat de viu în Italia în timp ce săpa un tunel pentru a jefui o bancă. Pompierii încearcă să-i salveze viața

- Conținut sponsorizat -

UPDATE: Pompierii au reușit să îl scoată viu la suprafață după 8 ore de la producerea accidentului. 

Știrea inițială

Caz impresionant la Roma astăzi, joi, 11 august, în cartierul Aurelio unde o bandă de hoți săpa un tunel probabil pentru a jefui o bancă din apropiere. Podeaua unui magazin pe sub care săpau patru bărbați s-a prăbușit peste ei, unul rămânând prins sub malul de pământ. Pompierii încearcă de câteva ore să îl salveze, săpând din stradă un tunel paralel, informează Tgcom.

S-a întâmplat pe via Innocenzo XI, în jurul orei 11:00. Trei persoane suspectate de implicare au fost audiate de carabinieri, unele dintre ele având antecedente penale. Doi dintre ei au fost prinși de carabinieri când ieșeau printr-o gură de canal.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Magazinul respectiv a fost recent închiriat de patru bărbați, doi din Roma și ceilalți doi din regiunea Campania pentru a începe o activitate comercială neidentificată. De fapt, grupul a început să sape un fel de tunel subteran. Ipoteza cea mai plauzibilă e că aveau intenția de a da o spargere la banca din apropiere.

Săpau un tunel pentru a da o spargere, probabil la o bancă din apropiere și din cauza prăbușirii unei părți a pavimentului un membru al bandei de hoți a rămas blocat sub pământ. „Ajutați-mă, scoteți-mă de aici”, ar fi strigat bărbatul de la o adâncime între 5 și 6 metri.

Pompierii încearcă să sape un tunel paralel pentru a putea ajunge la bărbatul blocat sub pământ căruia i-au fost furnizate oxigen și hrană lichidă de către personalul sanitar de la 118.

- Continuarea după publicitate -

Pe strada respectivă, unde se află două bănci și un oficiu poștal, au avut loc în ultima perioadă mai multe furturi din apartamente. Mai jos, video de la locul accidentului:

- Mai multe după publicitate -