Două tinere din Italia ucise de tren în timp ce traversau șinele de cale ferată. Poliția caută să le identifice

- Conținut sponsorizat -

UPDATE: Cele două victime ar fi două surori de 17 și 15 ani.

Două tinere au fost lovite și ucise de un tren de mare viteză duminică, 31 iulie, în gara din Riccione, provincia Rimini. Tragedia a avut loc în jurul orei 7.00, iar identitatea victimelor nu a fost încă stabilită deoarece niciuna dintre fete nu avea la ea documente de identitate.

Din primele informații, se pare că cele două fete au încercat să traverseze șinele de cale ferată când au fost surprinse și ucise de un tren de mare viteză care se îndrepta spre Milano, informează Rimini Today. Cercetările sunt în desfășurare urmând să fie analizate imaginile camerelor de supraveghere din gară.

Sursa foro: Rimini Today

Primarul Daniela Angelini s-a prezentat personal la locul accidentului: „O dimineață groaznică pentru oraș, dar și pentru mine, ca primar și mai ales ca mamă. O nenorocire cumplită care a implicat două tinere. Cercetările sunt în desfășurare pentru că încă nu a fost stabilită identitatea celor două victime. Mă pun în pielea părinților care le așteaptă cu nerăbdare acasă. Sperăm să le putem identifica cât mai curând pentru a înștiința familiile. Este trist să o spun, dar asta avem de făcut în acest moment.”

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Traficul feroviar a fost suspendat între Pesaro și Riccione. Trenitalia informează că „trenurile de mare viteză, interurbane și regionale pot înregistra întârzieri de până la 90 de minute. Cele regionale pot fi supuse unor limitări de rută. Serviciul cu autobuzul între Cattolica și Rimini este activ.”

- Mai multe după publicitate -