Amenzi de peste 116.000 de euro pentru un român din Italia. Acuzațiile care i se aduc

- Conținut sponsorizat -

Un român din Italia a primit 220 de amenzi dintr-un foc după ce Poliția Locală din Florența (Firenze), regiunea Toscana, a dat din întâmplare peste un alt român care circula cu o mașină înregistrată pe numele celui dintâi.

Potrivit cotidianului digital Firenze Today, totul a început când agenții de poliție au observat un autoturism Renault Megane, într-o stare foarte proastă și care avea o saltea legată deasupra, circulând pe via Benedetto Dei.

Șoferul a înțeles imediat că a atras atenția forțelor de ordine și a încercat să fugă de un eventual control, intrând astfel cu mașina în parcarea unui supermarket, într-o tentativă eșuată de a se ascunde.

Polițiștii din Florența l-au urmărit pe bărbat însă și, când au reușit să stea de vorbă cu el, acesta a negat că s-ar fi aflat la volanul mașinii Renault. Cu toate acestea, după ce agenții au insistat să se identifice, bărbatul s-a dus la mașina respectivă și a luat documentele din ea pentru a putea fi identificat și a nu ajunge la secție.

Oamenii legii au constatat astfel că este un cetățean român și, la prima vedere, nu părea să fie vreo neregulă în actele prezentate de acesta. Șoferul părea agitat însă, iar polițiștii au decis atunci să efectueze ulterioare verificări și au trimis datele spre verificare la centrul operativ al Poliției Locale.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Suspiciunile agenților s-au adeverit când au primit drept răspuns de la centrul operativ că bărbatul român are diferite antecedente penale și nu deține nici măcar un permis de conducere valabil. Din acest motiv, polițiștii italieni i-au aplicat acestuia o amendă în valoare de 5.000 de euro pe loc.

Surprizele polițiștilor nu aveau să se termine acolo însă, fiindcă după ce au verificat și datele autovehiculului Renault Megane, au descoperit nu numai că aparține unui alt cetățean român, dar și că acesta din urmă are înregistrate pe numele său, în Italia, un total de 220 de autoturisme.

Agenții de la Poliția Locală din Florența au înțeles atunci că este vorba de un caz de proprietate fictivă și că românul care deține 220 de autoturisme apare doar pe acte ca fiind proprietarul acestora, motiv pentru care au decis să-i aplice o amendă de 530 de euro pentru fiecare mașină deținută.

Astfel, bărbatul român s-a ales cu amenzi în valoare totală de 116.600, iar autovehiculele vor fi șterse din PRA (Pubblico Registro Automobilistico – Registul Public al Automobilelor) și nu vor mai putea fi vândute vreodată. Totodată, dacă aceste autoturisme vor fi văzute circulând oriunde în Italia, vor fi puse imediat sub sechestru, mai informează sursa citată.

La numai două zile după acest episod, același cetățean român aflat la volanul mașinii Renault Megane a fost sancționat din nou cu o sumă de patru cifre după ce polițiștii l-au găsit, ca pasager, la bordul unei dube care circula pe via dei Vespucci din Florența.

- Continuarea după publicitate -

Duba era înregistrată pe numele său și transporta cu ea, fără autorizație legală, diferite deșeuri provenite de pe un șantier de construcții, fapt care i-a adus de data aceasta o amendă de 3.200 de euro.

- Mai multe după publicitate -