Un bărbat a murit pe un aeroport din România în timp ce aștepta să se îmbarce în avion

- Conținut sponsorizat -

Tragedia s-a petrecut în această dimineață de joi, 21 iulie 2022, pe Aeroportul Internațional Iași, unde un bărbat și-a pierdut viața în timp ce aștepta la coadă pentru a se îmbarca într-un avion ce urma să-l ducă în străinătate.

Din primele informații, relatate de publicația locală Știrea de Iași, reiese că pasagerul a suferit un infarct și orice tentativă de a-i salva viața din partea personalului medical de pe ambulanță a fost în van.

„În jurul orei 5, un bărbat în vârstă de aproximativ 60 ani, cetățean străin, a fost găsit de ambulanță cu medic SAJ în stop cardio-respirator. S-au inițiat manevre de resuscitare, fără succes, fiind declarat decesul”, a declarat Prof. Univ. Dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU SMURD, citată de publicația menționată mai sus.

Conform informațiilor transmise de reprezentanții aeroportului din Iași, victima este un bărbat de 66 de ani, cu cetățenie congoleză, care urma să se îmbarce într-un avion ce avea să-l ducă spre Germania.

„Este vorba despre o persoană de 66 de ani, cetățean congolez, ce urma să se îmbarce pentru zborul Dortmund din această dimineață. Bărbatului i s-a făcut rău în timp ce aștepta la rând pentru check-in și a fost nevoie de intervenția echipei medicale de pe aeroport”, a transmis presei Elena Troia, purtător de cuvânt al Aeroportului Internațional Iași.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Pacientului i s-a monitorizat permanent pulsul, i s-a administrat oxigen și s-a început masajul cardiac pentru reglarea respirației. Între timp, a fost solicitată și o ambulanță. Medicii au continuat manevrele de resuscitare timp de 45 de minute, dar pacientul, care avea probleme de sănătate serioase, nu a mai reacționat”, a mai adăugat Troia.