Un muncitor român în vârstă de 54 de ani a murit în această dimineață de marți, 19 iulie, în incinta șantierului naval Ferretti din La Spezia, după ce i s-a făcut brusc rău și a căzut din picioare în fața colegilor săi care nu au putut face nimic pentru a-i salva viața.
Bărbatul era electrician și lucra pe acoperișul unei hale în construcție din cadrul șantierului naval Ferretti, fiind angajatul unei firme externe.
În jurul orei 10.00, s-a întors de la o pauză de cafea cu niște colegi, când s-a prăbușit la pământ inconștient. A fost imediat chemat serviciul sanitar de ajutor, dar eforturile de salvare și încercările de resuscitare nu i-au servit la nimic, conaționalul nostru nu și-a mai revenit și a fost declarat decedat.
La fața locului s-au prezentat agenții Poliției de Stat și medicul legist desemnat de Parchetul Public, care ar trebui să dispună în următoarele ore autopsia trupului neînsuflețit pentru a stabili cauzele tragediei.
Între timp, sindicatele atrag atenția asupra condițiilor climatice extreme în care lucrează muncitorii în aceste zile de caniculă. „Lucrătorii trebuie să evite să lucreze sub acest soare arzător – au declarat Luca Comiti, secretar provincial al CGIL și Gianni Carassale, secretar Fille CGIL din La Spezia, citați de ANSA. „Episoade de acest gen nu trebuie să se mai întâmple, avem nevoie de aplicarea unor reguli de siguranță, controale stricte și sancțiuni severe”.
„Nu ne permitem să atribuim nicio vină fatalității – au transmis Fabio Servidei, secretar confederal Uil Liguria și Riccardo Badi, secretar regional Feneal Uil Liguria. „Vorbim despre un bărbat de 54 de ani care a lucrat pe acoperișul șantierului, în condiții climatice extreme.”