Patru capre au fost oprite din drumul lor spre România, șoferul care le transporta din străinătate a fost oprit de poliție

- Conținut sponsorizat -

Patru capre au fost oprite din drumul lor spre România marți, 28 iunie, de polițiștii rutieri din orașul german Ansbach (Bavaria) pe autostrada A6. Cetățeanul francez, în vârstă de 54 de ani, care le transporta din Franța către minunatele plaiuri mioritice a fost tras pe dreapta și riscă o amendă consistentă, deoarece remorca în care a îmbarcat rumegătoarele era total necorespunzătoare pentru transportul acestora, informează BR24.

La primele ore ale dimineții, un șofer anonim a denunțat la telefon faptul că pe A6 circulă o mașină cu remorcă, din care ies mai multe coarne. La scurt timp după apelul primit, polițiștii au reușit să oprească tandemul auto reclamat și au fost atât uimiți, cât și amuzați, când patru capre mature au ițit capetele din remorcă, etalându-și uimitoarele perechi de coarne.

Francezul îmbarcase caprele din rasa alpină franceză (exemplarele acestei rase pot produce până la cinci litri de lapte pe zi dacă sunt furajate corespunzător) într-o remorcă deschisă, iar coarnele lor se puteau vedea, fiind ceva mai înalte decât obloanele remorcii.

Acesta cumpărase animalele din Franța și dorea să le transporte unui prieten din România, dar a făcut-o într-un mod care a încălcat legea protecției animalelor. Pe de o parte, animalele pot fi transportate numai în remorci acoperite. Pe de altă parte, remorca nu avea nici jgheab de colectare a excrementelor, nici suport de hrănire.

La efectuarea controlului, polițiștii au consultat un medic veterinar de la biroul raional din Ansbach. Francezul nu a putut prezenta niciun certificat de sănătate sau de vaccinare pentru „pasagerii” săi. Acum riscă o amendă deloc neglijabilă, pentru încălcarea Legii privind bunăstarea animalelor și a Legii privind bolile animalelor.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Patrupedele au fost luate în custodie temporar și adăpostite într-o fermă din apropiere, până la depunerea de către proprietar a documentelor veterinare necesare. Dacă acest demers nu se va întâmpla într-o perioadă de timp limitată prin lege, caprele vor trece în proprietatea districtului bavarez Ansbach.

Astfel, francezul este nevoit să împace cât mai rapid și capra și varza (în cazul nostru legislația privind transportul animalelor pe autostradă), conform unei sintagme bine-cunoscute.