Românii din străinătate „scenariști” pentru o piesă de teatru despre viața departe de cei dragi

- Conținut sponsorizat -

Ideea aparține Teatrului Dramatic „George Ciprian” din Buzău care invită românii plecați la muncă în străinătate să ia parte la realizarea unui spectacol de teatru inedit pe tema familiilor despărțite din cauza emigrării și poveștile de viață ale acestora, scrie Adevărul.ro.

„Tele-Encounters”, un proiect care studiază lipsa celor dragi și relația prin internet a românilor din străinătate cu cei din România, este platforma în cadrul căreia a luat naștere această idee iar scenariul va avea la bază interviuri cu români plecați la muncă în alte țări pentru a asigura un trai mai bun copiilor lor.

Plecând de la statisticile publicate anul trecut de Administrația Prezidențială care afirmă că în România sunt cel puțin 300.000 de copii cu părinți plecați la muncă peste hotare, echipa proiectului și-a pus ca obiectiv principal să discute cu emigranții români din Spania și Portugalia despre probleme pe care le întâmpină în străinătate, în special greutăți și lipsuri datorate vieții departe de casă și cei dragi, în ciuda faptului că acum au un salariu mai bun.

„Spectacolul va fi conceput şi regizat de Marina Diana Hanganu şi Ion Mircioagă. Actorii, aflaţi în ţări diferite, vor reconstitui prin video call-uri universul părinţilor şi al copiilor care se văd doar prin Skype. Spectacolul va avea loc simultan în Murcia, un oraş din sud-estul Spaniei, şi Buzău, iar sălile de teatru vor fi conectate în timp real pe internet”, scrie sursa citată.

Persoanele interesate care vor să ia parte la crearea acestei piese de teatru pot să trimită un mail de intenție la adresa departedefamilie@gmail.com și vor fi contactați de echipa „Tele-Encounters” pentru a stabili un interviu față în față, în cazul românilor din Spania și Portugalia, sau prin Skype.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Proiectul este co-finanţat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene şi realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Buzău.