8 aprilie – se năștea Emil Cioran, unul dintre cei mai importanți gânditori ai secolului XX

Emil Cioran, s-a născut la 8 aprilie 1911, la Rășinari, aflat pe atunci în comitatul Sibiu. A fost un filozof și scriitor român devenit apatrid și stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză.

De la Sibiu pleacă la 17 ani în Capitală, ca student al Facultăţii de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti, unde a fost coleg cu Constantin Noica şi i-a avut profesori pe Tudor Vianu şi pe Nae Ionescu. În ultimul an de studii publică articole în periodicele „Calendarul“, „Floarea de foc“, „Gândirea“, „Vremea“ şi „Azi“, iar după absolvire, în 1932, se înscrie la doctorat cu speranţa că astfel va putea obţine o bursă în Franţa sau în Germania. Doi ani mai târziu, în 1934, în ţară i se publică primul volum, „Pe culmile disperării“, pentru care primeşte Premiul Comisiei pentru scriitorii tineri needitaţi şi Premiul Tinerilor Scriitori Români. Ulterior, vor mai fi publicate „Cartea amăgirilor“ (1935), „Schimbarea la faţă a României“ (1936), în care scria:

„De câte ori privesc ţăranul român îmi place să văd înscrise în cutele feţii sale golurile dureroase ale trecutului nostru. Nu cunosc în Europa un alt ţăran mai amărât, mai pământiu, mai copleşit. Îmi închipui că acest ţăran n-a avut o sete puternică de viaţă de i s-au înscris pe faţă toate umilinţele, de i s-au adâncit în riduri toate înfrângerile. Oricâte rezerve de viaţă ar dovedi el, impresia nu este totuşi a unei prospeţimi biologice. O existenţă subterană este fiinţa lui şi mersul lui lent şi gârbovit este un simbol pentru umbrele destinului nostru. Suntem un neam care-am ieşit din văgăuni, din munţi şi din văi. Am privit cerul din umbră şi-am stat drepţi în întuneric. Ne-am răcorit o mie de ani. De aceea numai febra ne mai poate scăpa… Când va ridica ţăranul român capul sus? În jos am privit de când ne-am născut.”

În perioada 1933-1935 stă la Berlin, unde este bursier al Fundaţiei Humboldt.
În 1937 Emil Cioran pleacă în Franța cu o bursă a Institutului Francez din București. După o scurtă întoarcere în România (două luni, sfârșitul lui 1940- începutul lui 1941), el părăsește pentru totdeauna România și se stabilește la Paris. Din acest moment Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conținutul lor, dar și pentru stilul plin de distincție și finețe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard – editură care va publica mai târziu majoritatea cărților sale – prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuză toate distincțiile literare care i-au fost atribuite.

Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp retras, evitând publicitatea. În schimb a cultivat darul conversației cu numeroșii săi prieteni (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu Fundoianu , Samuel Beckett, Henri Michaux). Cioran a întreținut o vastă corespondență, dezvăluindu-se ca un remarcabil autor epistolar.

- Continuarea după publicitate -

Ultimele zile ale vieții lui Emil Cioran au fost o neprogramată întoarcere la rădăcini. Deşi uitase cuvintele şi nu-şi mai aducea aminte cine este şi ce făcuse în viață, Cioran a început să vorbească, dintr-odată, în limba română. Nu o mai vorbise de mai bine de 50 de ani în limba română! Specialiştii afirmă că revenirea la limba maternă ține de fenomenul uitării, definitoriu pentru demența senilă de tip Alzheimer de care suferea marele filozof. Că boala, încetul cu încetul, îți confiscă amintirile în ordinea lor inversă şi că, la final, rămâi cu limba maternă şi cu imaginile primilor ani de viață.
Când a murit, pe 20 iunie 1995, la 84 de ani, Emil Cioran era un copil fericit.

Pe internet, pe blogul unuia dintre nenumăraţii pasionaţi de Cioran, este postată o imagine care îl arată pe Emil Cioran alături de regele Mihai I al României. Dedesubt, explicaţia, în limba engleză: „Emil Cioran with (Unknown)“, adică „Emil Cioran cu (Necunoscut)“.