Începând cu data de 15 noiembrie, persoanele rezidente în Italia vor putea descărca gratuit 14 tipuri de certificate eliberate de autoritățile italiene, de pe site-ul ANPR (Anagrafe Nazionale della Popolazione Residenza), printre care și certificatele de rezidență, de căsătorie, de naștere, de stare civilă sau de familie.
Pentru certificatele respective nu mai este necesară prezența la ghișeu, ele pot fi obținute prin utilizarea Identității Digitale (un certificat digital ce poate fi dobândit în baza documentelor de rezidență). Demersul a fost posibil datorită unei colaborări interministeriale între Ministerele de Interne, de Administrație Publică și Inovare Tehnologică din Italia.
Conform Il Sole 24, primul cetățean care a activat noul serviciu a fost președintele Italiei, Sergio Mattarella, dar de marți, 15 noiembrie, acesta va fi activ și va permite cetățenilor să obțină certificate personale online și gratuit, prin accesarea platformei „Registrul Național al Populației Rezidente” (www.anagrafenazionale.interno.it sau www.anagrafenazionale.gov.it).
Până în prezent, Registrul colectează date de la 98% din populația italiană, cu 7.808 municipalități care au intrat deja în sistem.
Cetățenii înscriși în registru vor putea descărca 14 adeverințe și certificate proprii sau pentru un membru al familiei, fără necesitatea de a merge la ghiseu: fiind vorba de registrul de nașteri, căsătorie, cetățenie, rezidență și altele.
În total, peste 59 de milioane de rezidenți în Italia sunt înregistrați, iar registrul online va fi finalizat în cursul anului.