O tragedie de proporții a avut loc pe Drumul Național 2, în localitatea Roșiori, comuna Forăști din județul Suceava, unde o familie din județul Iași, recent întoarsă din Germania pentru a petrece sărbătorile cu cei dragi, și-a pierdut viața într-un accident devastator.
Mașina în care se aflau, un BMW M8 de ultimă generație, cumpărat în acest an, a intrat în coliziune frontală cu o autocisternă.
În urma impactului extrem de violent, autoturismul a luat foc imediat, transformându-se într-o torță. Niciunul dintre membrii familiei aflați în mașină nu a supraviețuit.
Potrivit autorităților, în autoturism se aflau un bărbat de 36 de ani, pe nume Constantin, soția sa, Teodora, de 33 de ani și fetița lor, Sofia, în vârstă de numai patru ani.
Familia venise din Germania pentru a-și petrece sărbătorile alături de rudele din județul Suceava și se îndreptau spre Iași pentru a continua festivitățile.
Șoferul autoturismului conducea cu viteză excesivă și a intrat într-o depășire periculoasă. El a pierdut controlul volanului, iar BMW-ul s-a răsucit și a lovit frontal autocisterna care circula regulamentar, așa cum se poate vedea în imaginile video de la finalul articolului.
Din fericire, șoferul autocisternei și soția acestuia, care se afla alături de el în cabină, au supraviețuit, însă au fost transportați de urgență la spital cu răni grave.
Martorii oculari au descris scena ca fiind una de coșmar. „Mașina a luat foc instantaneu. Nu a mai fost nicio șansă pentru cei din interior”, a declarat unul dintre aceștia.
În prezent, polițiștii au deschis un dosar penal pentru a investiga circumstanțele exacte ale accidentului.
Vor fi analizate probele de la locul tragediei și se va încerca obținerea unei declarații complete de la șoferul autocisternei pentru a elucida toate detaliile.
Accidentul de pe DN 2, cunoscut ca „Drumul Morții” din cauza numărului mare de tragedii rutiere, readuce în atenție pericolele asociate cu viteza excesivă și manevrele riscante pe șosele.
Autoritățile continuă apelurile pentru prudență sporită în trafic, mai ales în perioada sărbătorilor, când drumurile sunt mai aglomerate.