Badantă moldoveancă în Italia: „O viață de chin, dormeam în clădiri părăsite și mâncam cu boschetarii”

Svetlana Pulbere, originară din Republica Moldova, a povestit în cadrul emisiunii „Viața-n altă țară” cu Adrian Prodan despre drumul său anevoios spre Italia și despre provocările întâmpinate de-a lungul anilor.

1200-2024062475613
Svetlana Pulbere. Sursă foto: Prodan Adrian/YouTUbe

Stabilită de 25 de ani la Padova, Svetlana a relatat cum, împinsă de circumstanțe economice și familiale, a trăit în primii ani de Italia momente dramatice.

„Am ajuns să fiu nevoită să dorm în clădiri părăsite și mâncam cu boschetarii”, a povestit ea în emisiunea lui Adrian Prodan.

Povestea Svetlanei a început cu o viză de o lună, obținută pentru a merge la muncă în Italia, nu ca turist.

„Mi s-a deschis viză pentru o lună. Am mers un grup de persoane, împreună cu sora mea, rude. Eram 16 persoane într-un microbuz”, a spus Svetlana, citată de Stiri.md.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În Chișinău, ea lucra ca educatoare la o grădiniță, însă și-a pierdut locul de muncă atunci când instituția s-a închis.

„Am început atunci o activitate de comerț, cum era pe atunci în Moldova. Fiica a început să facă studii la universitate. Eu am trei fete, venea rândul alteia de a merge la universitate. Și ăsta a fost și motivul de a merge la muncă în străinătate”, a explicat Svetlana.

În Italia, inițial la Napoli, Svetlana a fost înșelată de o femeie care i-a cerut 300 de dolari pentru a-i găsi un loc de muncă, lucru care nu s-a întâmplat.

Dezamăgită, a plecat la Roma, unde a găsit în cele din urmă de muncă la o bătrânică, pe post de badantă, pentru un salariu foarte mic.

Ulterior, ea s-a mutat la Padova, unde a lucrat patru ani la două bătrânele, în condiții asemănătoare.

Un moment critic în viața Svetlanei a fost atunci când i-au fost furați 1.700 de dolari, bani împrumutați pentru a achita un credit.

„Soțul mă întreba de unde am pierderea asta. Dar ce să le spun? Nu am vrut să-i traumatizez și pe ei, căci eu și așa eram vai de capul meu”, a mărturisit Svetlana.

În perioada petrecută la Roma, până să își găsească de lucru, Svetlana a dormit într-o școală părăsită și a mâncat la Caritas, organizație care oferă hrană persoanelor fără adăpost din Italia.

După un an de muncă în Peninsulă, Svetlana a reușit să își achite datoriile din Republica Moldova.

În cele din urmă, a primit permisul de ședere și l-a ajutat și pe soțul ei să ajungă în Italia, unde i-a găsit un loc de muncă în construcții și o locuință cu chirie.

„A dormit și în garaj, la bătrânelele la care am lucrat. Mă temeam ca ele să nu îl vadă. Eu îl ascundeam acolo. Acum vin toți liber, dar atunci era greu, era frică”, își amintește Svetlana.

Cu timpul, și-a adus și fiicele în Italia, ultima dintre ele ajungând acolo în 2007. În prezent, Svetlana muncește pe timp de noapte, alternând două nopți de muncă cu două nopți acasă.

„Nu e așa de mult lucru, nu e greu, sunt satisfăcută de lucru. Îmi pot crește nepoții, pot sta cu familia”, spune ea.

Deși dorul de casă este mare, Svetlana recunoaște că nu știe dacă se vor întoarce vreodată definitiv în Moldova.

„Recent am fost acasă, am simțit o căldură chiar în suflet. Ne-am întâlnit cu rudele la sărbători.

Dar deoarece ne dorim un trai mai bun, o pensie mai bună, suntem nevoiți să stăm aici. Nu mai știu dacă vom reveni în Moldova, copiii sunt aici, nepoții deja”, a concluzionat femeia moldoveancă.

Întreaga poveste a Svetlanei poate fi văzută în video de mai jos: