Un tânăr moldovean, rezident în Italia și în vârstă de 29 de ani, a fost găsit mort în noaptea zilei de vineri spre sâmbătă, 14 mai 2022, într-un tomberon de haine folosite situat pe via Spalti din Mestre, lângă Veneția.
Potrivit ziarului Il Gazzettino, bărbatul nu era un om fără adăpost, ba chiar avea un loc bun de muncă, fiind angajat la Fincantieri, o companie italiană publică ce operează în sectorul naval.
Mai mult, conform celor relatate de publicația locală La Nuova Venezia, care scrie însă că era cetățean român, tânărul decedat avea și o locuință la Mestre, dar și o familie. De asemenea, mai scrie aceeași sursă, familia denunțase dispariția sa cu câteva zile înainte de această tragedie.
Din primele investigații efectuate de polițiștii italieni reiese că trupul neînsuflețit al bărbatului a fost observat de un trecător cu capul introdus în tomberon și restul corpului afară.
Trecătorul a alertat imediat forțele de ordine, iar un echipaj de poliție a sosit în scurt timp la fața locului, dar oamenii legii au constatat că nu puteau face nimic pentru a salva viața bărbatului.
Între timp, la fața locului a sosit și o ambulanță, precum și un echipaj de pompieri. Aceștia din urmă au tăiat tomberonul metalic cu ajutorul unui foarfec pentru descarcerări și au eliberat trupul bărbatului moldovean, dar pentru acesta era mult prea târziu, iar personalul medical de pe ambulanță nu a putut face nimic altceva decât să constate decesul.
Polițiștii din Mestre au deschis apoi o anchetă pentru a stabili identitatea victimei, dar și pentru a înțelege dinamica tragicului accident.
Potrivit anchetatorilor, care au reușit să obțină și niște imagini video de la o cameră de supraveghere din zonă, tânărul moldovean se afla acolo împreună cu un alt bărbat ,în acea noapte de vineri spre sâmbătă.
Din înregistrarea video se poate observa că bărbatul de 29 de ani avea la el o lanternă și, după ce s-a uitat puțin în jurul său, a încercat inițial să intre în tomberonul Caritas (organizație umanitară din Italia) cu haine folosite, dar nu a reușit.
A aruncat apoi o privire și la celelalte tomberoane din preajmă, iar ulterior a decis să încerce din nou să pătrundă în cel cu haine folosite.
Bărbatul a reușit astfel să pătrundă cu capul în tomberon, dar a rămas blocat cumva din cauza capacului care se închide din exterior spre interior.
Presiunea exercitată de capac asupra corpului său se pare că l-a împiedicat să mai respire, murind așadar sufocat în tomberonul în care încerca să pătrundă.
Anchetatorii încearcă acum să înțeleagă de ce bărbatul moldovean voia să ia haine din tomberonul Caritas, având în vedere că nu era un om al străzii, ci avea un loc de muncă bine plătit și o familie.
De asemenea, nu este primul accident de acest gen care se petrece în Italia. În anul 2005, un cetățean român de 28 de ani a avut parte de același sfârșit, în provincia Como din Lombardia, iar cu numai o lună înainte de această tragedie a murit în același mod și o adolescentă de etnie romă, în vârstă de numai 15 ani, la Milano.
În urmă cu doi ani, la Boltiere, provincia Bergamo din Lombardia, un copil de numai 10 ani a decedat încercând să pătrundă și el într-un astfel de tomberon.