S-a întors din Italia și cutreieră România cu un ceaun, oferind turiștilor preparate tradiționale gătite în aer liber

Maria Spinciu, o bucătăreasă din Vâlcea, cutreieră România în lung și în lat cu rulota și ceaunele sale, oferind turiștilor preparate tradiționale gătite în aer liber.

După mulți ani petrecuți ca bucătar în Italia și Spania, Maria a revenit acasă cu un vis: să promoveze gastronomia românească autentică în toate colțurile țării, menționează Observator.

Captură de ecran 2024-07-12 101348
Maria Spinciu. Sursa foto: Observator

Recent, Maria a poposit în stațiunea montană Rânca din județul Gorj, unde preparatele sale fac furori printre turiști.

De la fasole cu ciolan, carne la garniță, tocăniță de oaie, până la lipii coapte pe grătar, toate sunt pregătite după rețetele bunicilor, la foc mic, în aer liber, pe vârful muntelui.

„Visul meu e ca tinerii să guste preparatele care erau la bunici, fără adaos. Am la dospit pâinica, pe care o pun pe grătar. Vreau să promovez gastronomia noastră, din toată țara”, a declarat Maria Spinciu.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Aromele îmbietoare din ceaunele Mariei atrag mulți turiști care se opresc să guste din bunătățile tradiționale.

Captură de ecran 2024-07-12 101846
Sursa foto: Observator

Printre aceștia se numără și Brigitte, o româncă stabilită în Chicago (SUA), care se află în vacanță în România împreună cu familia și prietenii:

„Pâinea asta e delicioasă și a făcut-o pe grătar. E minunată! Te face să o mănânci pe toată. Peisajul îți taie răsuflarea. E o țară frumoasă, dar cel mai frumos e că românii te ajută tot timpul”, a spus Brigitte, vizibil impresionată de experiență.

După ce va încheia popasul la Rânca, Maria plănuiește să se îndrepte spre Vatra Dornei, urmând ca apoi să pornească într-un periplu internațional, dorind să aducă gustul autentic românesc și românilor din diaspora.

Inițiativa Mariei nu doar că promovează tradițiile culinare românești, dar reușește să creeze și un liant între generații, aducând în prezent rețetele și gusturile copilăriei multora dintre noi. Video AICI.