După 21 de ani în Italia, s-a întors definitiv acasă: „Eram realizat, dar inima mea era în România”

- Conținut sponsorizat -

După 21 de ani petrecuți în Italia, Alex Pop a decis să se întoarcă în România, în localitatea Borșa, împreună cu soția și cei trei copii ai lor.

Deși nu a avut o viață ușoară în Italia, a reușit să-și construiască o existență decentă, dar dorul de țară a fost mai puternic. Acum, Alex spune că nu regretă deloc decizia de a se întoarce în Maramureș, pe plaiurile sale natale. „Eram realizat, dar inima mea era în România”, a mărturisit el într-un interviu pentru eZiarul tău.

În anii ’90, Italia era visul de aur al multor români, inclusiv al celor din Borșa.

Povestea lui Alex începe în 1999, când a plecat în Italia pentru a asigura un trai mai bun familiei sale. În Peninsulă a lucrat într-o fabrică de biciclete, iar soția sa l-a urmat după un an. Cu timpul, familia s-a mărit celor doi români s-a mărit, au apărut copiii, iar Alex și soția sa au muncit din greu pentru a-i crește într-o țară străină.

Deși nu le lipsea nimic și erau perfect integrați, Alex a simțit mereu că nu se simte acasă în Italia.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pandemia de COVID-19 a fost momentul în care el și soția sa au decis să se întoarcă în România. În 2020, au revenit în Borșa, iar Alex a deschis o afacere specializată pe cafea, aducând astfel un strop de Italia în localitatea natală.

Alex-Pop-1-Borșa-sursă-Calypso-Caffe-696x522
Alex Pop. Sursa foto: eZiarul tău

El a declarat pentru sursa citată:

„Am un magazin-depozit de cafea artizanală și o cafenea în Borșa, avem un punct to go deschis și în Baia Mare. Și facem acum și un magazin online. Avem peste 20 de tipuri de cafea boabe, plus capsule pentru șase tipuri de mașini. Diverse feluri de ciocolată caldă și ceaiuri. Toată cafeaua este prăjită în Italia. Acolo unde se dă ora exactă la cafea.

Mulți spun că nu se întorc acasă să facă aici ceva pentru că nu au sprijin din partea autorităților. Că toată lumea abia așteaptă să îți pună piedici. Că trebuie să dai mită la fiecare pas. Fals. Toate ușile la care am bătut mi s-au deschis. Și nu am dat mită niciodată. Să scăpăm de ideile astea!

Nu-i de devenit bogat, dar e de dus o viață decentă. Ce înseamnă asta pentru mine: să fie familia sănătoasă, să ai ce da copiilor de mâncat, să ai un acoperiș deasupra capului, să ai o mașină și să îți permiți măcar un concediu pe an. Pentru mine asta e viață decentă. Tot ce stă în bancă mie mi se pare fără sens.”

- Continuarea după publicitate -

Cei trei copii ai familiei Pop au rămas cu amintiri frumoase din Italia, dar se simt mai aproape de cultura și tradițiile românești. Vorbind românește acasă, cei mici au reușit să învețe atât limba română, cât și pe cea italiană.

„Cel mare s-a întors o perioadă în România, a mers din nou în Italia. Nu e decis. Cei doi mici sunt aici. Nici nu vor să audă să trăiască în Italia. Deși ei acolo au fost născuți, au început școala acolo. E drept că vara, trei luni, erau acasă, în Maramureș, la bunici. La noi în casă s-a vorbit mereu românește. Așa am considerat că e mai bine. Ca să nu le fie străine cultura și limba din România. Așa că acum știu scrie și vorbi atât în limba română, cât și în cea italiană.

Îmi amintesc de o vecină care mi-a zis: O zânit copilu la mine și mi-o cerut felpa. Da ce îi acee? Eu nu am vrut să fie așa și cu copiii mei. Sunt români în Italia care nu vorbesc acasă cu copiii lor decât italiana. Dar nu o vorbesc corect. Și așa îi învață și pe cei mici. Eu nu am făcut greșeala de a mă crede italian”, a spus tatăl celor trei copii.

alex-pop-eZiarultău
Alex Pop. Sursa foto: eZiarul tău

În prezent, familia Pop se bucură de viața din Maramureș și nu regretă decizia de a se întoarce definitiv în țară.

- Continuarea după publicitate -

Chiar dacă îi lipsesc anumite aspecte din Italia, cum ar fi prietenii, locul în care a trăit și unele mâncăruri, Alex mărturisește că nu a regretat nicio clipă că s-a întors în România. Pentru el, acasă înseamnă întotdeauna Maramureș. Dacă ar fi să se întoarcă în Italia, ar prefera să lucreze sezonier, dar să rămână stabilit în România.

Odată cu revenirea în România, Alex Pop a observat că obiceiurile, principiile și tradițiile strămoșești se pierd din ce în ce mai mult. El își amintește de vremurile în care sărbătorile erau respectate și prietenia era considerată un lucru sfânt. Acum, Alex speră să aducă în comunitatea sa acele valori pe care le-a trăit în copilăria sa.

„Avem o mare problemă: începem să ne pierdem principiile. Nu mai sărbătorim Crăciunul așa cum făcea cândva. Nu mai ținem Paștile așa cum o făceam pe vremuri. Nu ne mai vizităm rudele, prietenii, vecinii. Și asta este tare rău. Eu așa am învățat, că prietenia este un lucru sfânt. Când eram săraci eram tare uniți. Acum că avem una-alta, uităm unii de alții. Când eram săraci mergeam pe jos și câte 7 km să colindăm pe cineva. Acuma nu mai mergem nici un kilometru cu mașina!”

Experiența lui Alex evidențiază importanța păstrării legăturilor cu rădăcinile noastre și de a nu uita cine suntem și de unde venim. Cum spune el, prietenia și comunitatea sunt lucruri sfinte, iar acasă este întotdeauna locul în care ne simțim cel mai aproape de aceste valori.

- Mai multe după publicitate -