Român din Italia, acuzat că și-a ucis iubita moldoveancă apoi i-a înscenat sinuciderea

- Conținut sponsorizat -

O tânără din Republica Moldova a fost găsită fără viață în seara zilei de ieri, 19 august 2023, în locuința sa din provincia Catania, în Sicilia.

Potrivit presei locale, cel care a anunțat decesul femeii a fost chiar concubinul acesteia, un bărbat român care lucrează ca salahor în Italia și care a declarat că tânăra moldoveancă s-ar fi sinucis.

Vera Șchiopu – numele victimei – avea numai 25 de ani și locuia într-o casă de pe câmpurile agricole dintre localitățile Ramacca și Paternò împreună cu partenerul ei.

crima-vera-schiopu-ramacca
Locul în care a fost găsit cadavrul. Sursă foto: RaiNews.it.

Când au sosit la fața locului, carabinierii l-au găsit pe bărbatul român în compania unui prieten, și el de naționalitate română, amândoi declarând că au găsit-o pe Vera spânzurată în casă.

Cu toate acestea, anchetatorii au găsit unele incongruențe în cele spuse de cei doi bărbați și au decis să-i rețină până la clarificarea acestor detalii.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI
vera-schiopu-concubin
Vera Șchiopu, moartă în Italia la numai 25 de ani. Sursă foto: Il Messaggero.

Potrivit informațiilor făcute publice până la această oră, oamenii legii suspectează că bărbatul român și-a ucis concubina moldoveancă și a încercat apoi să însceneze sinuciderea acesteia cu complicitatea prietenului său.

Ancheta este condusă de Parchetul din Caltagirone. Momentan, nu au fost oferite presei mai multe detalii cu privire la această posibilă crimă.

- Mai multe după publicitate -