Marian, mort în Italia după doi ani de suferință. „A ajuns să nu mai poată să mănânce, să vorbească sau să înghită măcar o gură de apă”

- Conținut sponsorizat -

Marian Badea, un cetățean român stabilit de mulți ani în localitatea italiană Cerea, provincia Verona din Veneto, a murit la vârsta de 60 de ani, lăsând în urmă o soție îndurerată și un fiu care se luptă acum din răsputeri să-i repatrieze trupul neînsuflețit pentru a-l înmormânta în România.

85488139_1736318805724830_r
Marian Badea, răpus de o boală nemiloasă în Italia la 60 de ani.

Povestea familiei Badea, care în România este domiciliată în localitatea Topleț din județul Caraș-Severin, a scos la iveală dificultățile cu care se confruntă toți românii din diaspora în astfel de momente.

Soția lui Marian Badea, care și-a împărțit viața cu el timp de 38 de ani, ne-a relatat despre lunga suferință a soțului său, care a început la în urmă cu aproape doi ani, când acesta a fost diagnosticat aparent cu diabet un spital din Italia.

„La sfârșitul lunii februarie 2023, soțul se afla la muncă și, în jurul orei 10:00, l-a chemat pe fiul nostru să-l ia acasă fiindcă se simțea foarte rău, avea dureri insuportabile de stomac, în capul pieptului.

L-am dus la spital la Legnago, provincia Verona, la Urgențe. Acolo i-au făcut analizele și au spus că are diabet și avea și glicemia foarte mare, 300.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Dacă în acea zi îi făceau mai amănunțite analizele, îi descopereau bolile, care au fost descoperite abia după două luni, leucemie și cancer linfonodal”, a declarat Carmen, soția lui Marian.

„Au fost luni foarte grele, foarte dificile, făcea chimioterapie, radioterapie. În noiembrie 2023 cancerul linfonodal ajunsese la cozile vocale și esofag, nu doar în corp.

Făcând chimioterapie, nu mai avea nicio problemă cu leucemia, doar că rămăsese la. Le-am cerut de nenumărate ori să fie vizitat de un specialist ORL, dar când venea specialistul ORL, medicul oncolog îi dădea cortizol și dispăreau simptomele din corp și după câteva zile apăreau din nou.

A ajuns să nu mai poată să mănânce, să vorbească sau să înghită măcar o gură de apă și atunci au decis să-i facă o gaură în gât ca să-i pună un tub.

Am fost contra pentru așa ceva. Le-am cerut din nou vizită la specalista ORL, m-am dus cu el, i-a făcut biopsie și a reieșit că avea aceeași boală pe care o avea în tot corpul, dar medicul l-a tratat cu superficialitate spunând că avea doar o răceală în corp și-i dădea cortizol care-i ascundea simptomele”, a mai povestit Carmen.

- Continuarea după publicitate -

După ce Carmen a contactat prin e-mail ASL (Agenția Sanitară Locală), Marian a fost transferat la spitalul Borgo Roma din Verona, la începutul lunii noiembrie.

„Pe 9 noiembrie a făcut vizita hematologică, iar doctorul a văzut că avea culoarea schimbată la piele, cenușie, mâinile le avea înghețate, avea diaree și vomita. L-a trimis acasă cu pastile de diaree și de vomitat”, a mai relatat soția lui Marian.

La începutul lunii trecute, starea bărbatului de 60 de ani s-a agravat tot mai tare, iar pe 12 decembrie a ajuns la Urgențe, tot la spitalul Borgo Roma din Verona.

„Acolo au descoperit că avea septicemie și mi-au spus că vor încerca să-l trateze cu trei tipuri de antibiotic și dacă unul dintre ele își face efectul în 36 de ore, el este salvat.

- Continuarea după publicitate -

Pe data de 15 decembrie au venit medicii în vizită, mi-au spus că din aceste trei tipuri de antibiotic doar Vancomicina a început să lucreze și e în afara oricărui pericol.

Cu toate acestea, pe 24 decembrie, la 6:48 dimineața, m-au chemat să merg de urgență la spital pentru că nu se mai putea face nimic pentru el”, ne-a mai declarat Carmen în lacrimi.

Ea a relatat că, având în vedere durerile insuportabile ale soțului, medicii au încercat să convingă familia să fie de acord să-i inducă moartea asistată, dar ea s-a opus categoric.

„De când l-am dus la Urgențe, a fost chemat și un medic hematologic, care era de gardă. Ea a venit și a spus că din punct de vedere hematologic nu mai există niciun fel de speranță.

- Continuarea după publicitate -

Toți au luat în considerare ce a spus doctorița și l-au tratat cu superficialitate. Ea a scos Vancomicina, soțul a început să se umfle, nu mai putea urina.

Eu le-am cerut să fie vizitat de un specialist pentru rinichi, dar nu au făcut niciun pas în acest sens și țineau una și bună că trebuie să accept să activeze protocolul care în Italia se numește „accompagnamento alla fine” (moarte asistată – n.r.), adică să-i dea morfină cu alt medicament care îi adoarme inima și o slăbește, iar în câteva ore moare. Nu am acceptat așa ceva!

Nu știu ce i-or fi dat după aia, dar când am vorbit cu mediciil, o femeie și doi bărbați, pe data de 24 decembrie eu le-am spus foarte clar că nu vreau să-i dea ce voiau ei să-i dea ca să moară mai repede, atât timp cât este conștient, mănâncă și vorbește cursiv.

Medicii au spus că vor sta de vorbă și cu el, să vadă dacă vor să semneze. Eu le-am spus că dacă voi credeți că procedați bine, să meargă și să vorbească cu el, dar ținând cont că e bolnav, că are dureri insuportabile, nu știe bine italiana, nu știe despre ce este vorba fiindcă nu înțelege bine limba, faceți o foarte mare greșeală și asta se numește omor.

Între timp, eu cu băiatul meu ne-am dus în salon. N-am stat nici 10 minute și au venit acei trei medici și au zis că trebuie să ieșim afară pentru că trebuie să stea de vorbă cu soțul.

Nu știu ce l-au întrebat, dacă a semnat ceva, nu vă pot spune nimic. Știu doar că după ce au vorbit cu soțul ne-au chemat și ne-au spus că nu are niciun fel de durere.

- Continuarea după publicitate -

Pe data de 26 eu i-am chemat, pentru că soțul nu mai putea de durere, să-i dea morfină curată.

Deoarece soțul avea și probleme cardiace, la început le-am spus să nu-i dea morfină pentru că afectează foarte mult inima, și le-am cerut să-i dea un analgezic care să nu conțină atâta morfină.

I-au dat Tramadol. Cu toate acestea, în data de 26 decembrie le-am zis să-i dea morfină pentru că nu mai putea de durere.

Nu știu ce a semnat soțul, ce i-au făcut ei, ce i-au dat, dar în data de 27 decembrie, la ora 17:18 soțul s-a stins din viață”, a mai spus Carmen.

Trupul neînsuflețit al lui Marian Badea se află și în prezent la morga spitalului din Verona, iar familia, lipsită de sprijin financiar, are nevoie de ajutor pentru repatriere.

Alina Cărăbuș, proprietara firmei Onoranze Funebri Alina SRL, care se ocupă de repatrierea românilor decedați din străinătate, a inițiat o strângere de fonduri pe platforma GoFund Me, subliniind:

„Vă rog să nu rămânem indiferenți la strigătul acestei familii, să-i ajutăm fiecare cu ce putem pentru ca acest om să fie înmormântat creștinește în România, la Topleț. Mulțumesc!”

Menționăm că până acum, familia nu a primit sprijin din partea autorităților române, în ciuda faptului că a fost aprobată recent o lege care obligă statul român să acopere costurile de repatriere pentru cetățenii decedați peste hotare.

Această lege nu pare să fi intrat în vigoare încă, conform celor transmise de consulatul român din Trieste soției lui Marian Badea.

Aceste costuri pentru repatriere și înmormântare, care sunt deja foarte mari, rămân așadar un obstacol uriaș pentru familia de români și, dacă nu va fi repatriat până la sfârșitul acestei luni, vor fi și mai mari deoarece morga va percepe o taxă de 300 de euro pentru fiecare zi în plus în care trupul neînsuflețit al lui Marian rămâne acolo, așa cum reiese din cele relatate de soția conaționalului nostru decedat.

Din acest motiv, ultima speranță familiei Badea rămâne bunătatea românilor de pretutindeni, care pot dona o sumă cât de mică accesând link-ul următor: https://www.gofundme.com/f/ajutor-repatriere-decedat-badea-marian?attribution_id=sl:d74b87c9-c9f9-4399-aada-5e1a849f6c24.

„În 38 de ani de căsătorie nu mi-a spus un cuvânt, nu mi-a dat o palmă. Era muncitor, pleca cu bicicleta la muncă dimineața, făcea 20 de km, lucra în două locuri”, a mai precizat Carmen, sfâșiată de durere.

O durere care în aceste momente nu poate fi alinată de nimic, dar un gest de solidaritate din partea românilor care știu ce înseamnă străinătatea, poate ajuta această familie să treacă mai ușor peste această tragedie, măcar din punct de vedere financiar.