Numărul românilor care, după ani de muncă în străinătate, aleg să revină în țară odată cu pensionarea este în creștere. Pe lângă dorul de casă, mulți sunt motivați de costurile mai reduse ale vieții în România, comparativ cu țările unde au lucrat, informează Pro TV.
Conform datelor Casei Naționale de Pensii Publice, peste 100.000 de români primesc în prezent pensii pentru anii lucrați în alte state ale Uniunii Europene.
Este de patru ori mai mult decât în 2020, când doar 26.197 de persoane beneficiau de astfel de venituri. Cele mai multe pensii provin din Germania, Spania și Italia, dar și din Austria și Ungaria.
Viață fără griji financiare după pensionare
Maria David, fostă asistentă medicală într-un spital din Italia, se bucură acum de o pensie de 900 de euro din această țară, la care se adaugă și veniturile pentru anii lucrați în România:
„Mă ajută foarte mult, pentru că oricum e de trei ori mai mare decât pensia din România, pot să îmi permit să fac ce vreau, când vreau, fără stres, fără grija zilei de mâine”, spune ea.
Și Zachei Biro, în vârstă de 67 de ani, a ales să revină în România după ce a muncit în Spania și Austria:
„În România am lucrat 35 de ani, în 2003 am plecat în Spania și am lucrat în construcții până în 2011, apoi am lucrat la o fermă de porci în Austria”, povestește el. Pe lângă pensia din țară, primește acum și 310 euro din străinătate.
Giovani Pagarini, român de origine italiană, a lucrat 18 ani în construcții în Canada, însă niciodată nu s-a simțit pe deplin acasă acolo:
„Ne-am dorit să fim acasă, nu ne-am simțit niciodată bine în Canada. M-am pensionat înainte de 60 de ani”, spune el după ce s-a întors în Maramureș.
Creștere accelerată a numărului de beneficiari
Situația pensiilor internaționale se află într-o continuă expansiune. În 2023, peste 107.000 români primeau pensii din străinătate, față de doar 37.517 în 2022.
Casa Județeană de Pensii Maramureș gestionează în prezent 14.700 de dosare comunitare, iar numărul acestora crește anual cu aproximativ 1.500.
„Anul acesta, Casa Județeană de Pensii Maramureș gestionează un număr de 14.700 de dosare comunitare, iar numărul a crescut în medie cu 1.500 de dosare pe an”, a declarat Ervin Schlesinger, purtător de cuvânt al instituției.
Anii de muncă se cumulează în cadrul sistemului european de pensii, însă procedurile de calcul diferă de la un stat la altul.
Tot mai mulți pensionari aleg să beneficieze de aceste drepturi revenind în România, unde pensiile obținute din străinătate le asigură un trai mai confortabil.