Italian în România: „Uitați ce cumpăr aici numai cu un euro. E incredibil!”

Italianul Stefano Castiello, un creator de conținut popular pe platformele Youtube și TikTok, cunoscut pentru călătoriile sale frecvente și pentru relatarea experiențelor sale, analizează costul vieții în România.

Într-unul dintre videoclipurile sale, el dezvăluie ce se poate cumpăra cu doar un euro în București, o destinație pe care o consideră fascinantă și subestimată, fiind deosebit de atractivă pentru mulți italieni datorită frumuseții sale și a prețurilor accesibile.

photo_2024-05-11_15-19-48
Stefano Castiello. Sursa foto: captură video

Bucureștiul, un oraș bogat în istorie și activități culturale, se distinge prin costul scăzut al vieții comparativ cu alte capitale europene, este de părere tânărul italian.

În videoclipul său, Stefano Castiello demonstrează că numai cu un euro poate cumpăra o varietate de produse în capitala țării noastre.

Printre acestea se numără un Iced Coffee (cafea cu gheață), care în mod normal ar costa mult mai mult într-un bar sau într-o rețea ca Starbucks.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

De asemenea, el a intrat într-o patiserie unde prețurile pentru cornuri și alte dulciuri încep de la 0,40 cenți și pot ajunge până la un euro, o diferență notabilă față de prețurile din Italia.

Un alt aspect remarcabil este costul apei. În timp ce în alte capitale europene, cum ar fi Paris, o sticlă de apă poate costa aproape cât un cocktail, în România cu un euro se pot achiziționa până la cinci litri de apă.

Italianul a mai cumpărat două fructe de mango, cu numai 5 lei și o înghețată la același preț.

Castiello subliniază că, deși prețurile sunt ajustate la salariile locale, care sunt semnificativ mai mici decât în Italia, pentru turiști Bucureștiul este o destinație extraordinară din punctul de vedere al banilor cheltuiți.

Aceste descoperiri fac din România o opțiune atrăgătoare pentru călătorii, nu doar din punct de vedere culinar, ci și cultural. Care este îndemnul lui Stefano Castiello pentru cei interesați de a vizita România? „Nu vă rămâne decât să vă faceți bagajele!” Video mai jos:

@stefanocastiello Cosa compro con 1€ in Romania? 🇷🇴 #soldi #vacanze #curiosita #viaggi #romania ♬ original sound – Stefano Castiello