Coșmarul unei familii de români din Italia. Și-a găsit casa ocupată abuziv de alte persoane la întoarcere din România

- Conținut sponsorizat -

Coșmar la întoarcerea în Italia pentru o familie de români din Camastra (Agrigento). După o săptămână de absență, în care au petrecut Crăciunul în România, conaționalii noștri, proprietarii unei locuințe sociale, și-au găsit apartamentul ocupat de o altă familie.

Familia sinistrată este compusă din trei persoane: tată, mamă și fiul de numai patru ani. Capul familiei de români a încercat să își recupereze locuința în mod amiabil dar, înțelegând că cei care s-au instalat în interior nu vor pleca, a depus o plângere împotriva actualilor ocupanți. Deocamdată, nu are ce face și intrușii rămân în apartament.

Locuința a fost recent renovată de români, iar în interior se află mobilierul și diverse documente ale lor, cesionarii legitimi al apartamentului. Momentan, au găsit refugiu la niște prieteni unde s-au cazat temporar, dar trebuie să aștepte ca procedura să-și urmeze cursul din punct de vedere juridic, înainte de a se putea întoarce în propria lor locuință.

Acesta este un alt caz care se referă la așa-numiții „hoți de case”, fenomen des întâlnit în orașele mari, despre care s-a vorbit atât de mult în ultima perioadă în diverse emisiuni TV, în special „Fuori dal coro” cu Mario Giordano.

În Italia există multe cazuri de persoane care își găsesc casa ocupată, iar statul intervine inclusiv cu sprijin economic, deoarece recâștigarea posesiei acesteia nu se obține cu celeritate. De fapt, din punct de vedere legal, carabinierii nu au puterea de a-i forța imediat pe ocupanți să iasă și nici judecătorul penal nu-i poate obliga să returneze casa. Recuperarea este, prin urmare, anevoioasă și necesită implicarea unui avocat.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Și tocmai pentru că acest fenomen este tot mai frecvent, un fond de solidaritate în valoare de 10 milioane de euro va fi disponibil în 2022 în favoarea proprietarilor de locuințe care nu le pot folosi, pentru că sunt ocupate ilegal. Acest lucru este prevăzut de un amendament reformulat, aprobat de Comisia de Buget a Senatului.

Potrivit legii, metodele de implementare vor fi dictate prin decret al Ministerului de Interne, de comun acord cu cel al Justiției și al Economiei, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii Bugetului.

- Mai multe după publicitate -