Viața de badantă în Italia, descrisă de românce: „Vin banii și trec anii”

Italia, țara cunoscută pentru pizza, înghețata savuroasă și arhitectura grandioasă, a devenit pentru multe românce o a doua casă. Multe dintre ele lucrează ca îngrijitoare de bătrâni și provin din zone rurale sau orașe mici din România, unde oportunitățile economice sunt limitate.

În general, sunt femei mature, adesea mame care au lăsat familiile în România pentru a putea oferi un trai mai bun copiilor lor.

În ciuda provocărilor, multe badante consideră că sacrificiul merită. Salariile pe care le primesc în Italia sunt adesea mult mai mari decât ar putea câștiga în România. Aceste venituri le permit să-și trimită copiii la școli și universități bune, să cumpere case sau să investească în afaceri în România.

Dar ce înseamnă acest sacrificiu pentru ele?

„De multe ori, la unele badante ne este mai bine aici decât acasă, pentru că aici trece ziua și vin banii… Ce părere aveți?”, a întrebat o româncă într-un grup, pe Facebook.

- Continuarea după publicitate -

Din comentariile pe care colegele sale le-au făcut reiese un sentiment de dualitate: pe de o parte banii și oportunitățile oferite de munca în Italia, pe de altă parte dorul de familie și de țara natală.

Deși munca este grea și zilele lungi, multe dintre ele au găsit în Italia o cale de a-și împlini visele:

„Multe ne-am realizat, am muncit aici și am realizat multe lucruri. Copii la facultate, cumpărat case, mașini… Când am venit prima dată am plâns cu lacrimi amare, dar acum de ce să nu recunosc, stau foarte bine. Mulțumesc Domnului pentru tot, mai întâi pentru sănătate. Așa că fără străinătate era vai de mama noastră…”, a afirmat Lilica.

Cu faptul că Italia a reprezentat un colac de salvare pentru multe românce este de acord și Alina:

„Totul este un sacrificiu din partea noastră, suntem departe de casă, nepoții cresc și noi nu le suntem alături, avem doruri multe care nu se pot stinge așa ușor, dar avem și satisfacții.

Nu pot spune că mă simt mai bine aici decât acasă, dar pentru faptul că avem o vârstă și nu ne mai primește nimeni la muncă în România, ne adaptăm situației de aici și încercăm să fie bine. Sănătate să ne dea Dumnezeu și putere de muncă, eu am lucrat 30 ani în România și aici încă 10, aștept perioada de pensionare și pe urmă voi mai vedea.”

Totuși, atracția către patrie rămâne puternică. Silvia, care s-a întors în România, spune:

„Întoarceți-vă acasă, de lucru este în țară! Este nevoie de un pic de timp până vă acomodați aici, vă spun sincer, sunt mai fericiți cei din țară, o duc destul de bine și dorm pe perna lor.

Eu m-am întors de 7 ani și de 4 sunt singură (văduvă). Muncesc aici (în România – n.r.) și de 100 de ori este mai bine pentru mine aici decât afară, nu aș mai pleca să mă plătească și cu 10.000 de euro la lună!”

În țară s-a întors și Lidia, după 16 ani în care a lucrat ca badantă. Ea consideră că satisfacțiile financiare și profesionale obținute în Italia nu pot fi comparate cu ceea ce trăiește România:

„Pentru mine cel mai bine este acasă, în Italia fac doar bani… Banii cum îi fac așa îi cheltui, mereu se găsește câte ceva de investit, cel mai mult am investit în bunăstare și în viața de zi cu zi, dar 16 ani în Italia cu toată familia a fost partea cea mai frumoasă, nu am dus lipsă de nimic.

Acum ne-am retras toți, copii și nepoți, doar eu mai vin din 2 în 2 luni (în Italia – n.r.) pentru că vreau să ajung să-mi depun dosarul de pensie. În rest, ne rugăm să fim sănătoși să ne bucurăm de bătrânețe la căsuța noastră, lângă copii și nepoți…

Banii întotdeauna vin și se duc dar este bine să nu ne lăsăm conduși de bani. Și apoi da, fiecare se simte bine acolo unde crede că este legat de ceva, acolo unde trăiește fără griji, unde este respectat, iubit și înconjurat de persoanele pe care și le dorește alături.”

În ciuda diferențelor de opinie, toate aceste femei au în comun dorința de a-și asigura un viitor mai bun pentru ele și familiile lor.

Însă, așa cum subliniază Nuța, „Vin banii și trec anii” și pentru fiecare împlinire este nevoie de sacrificiu, muncă și dăruire.

Indiferent de alegerea fiecăreia, sentimentul de apartenență la țara de origine și la familia lăsată în urmă rămâne neschimbat. Aceste femei reprezintă forța, curajul și determinarea unei generații nevoite să migreze pentru un trai mai bun.